Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, copilul, în vârstă de un an şi şase luni, a căzut joi, prin deschizătura fosei septice din curtea casei părinteşti, care avea un diametru de aproximativ 35 de centimetri.
Două autospeciale de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD au intervenit pentru a-l salva pe micuţ.
Pentru a evita rănirea copilului, pompierii au optat pentru o variantă rapidă, coborând în fosa septică un băieţel în vârstă de aproximativ 6-7 ani, prins în corzi de alpinism, care să-l scoată pe cel mic.
„În scurt timp copilul era la suprafaţă, conştient, nevătămat, cu lacrimi în ochi de la sperietură”, spun reprezentanţii ISU Călăraşi.
Copilul căzut a primit îngrijiri din partea paramedicilor SMURD şi a fost transportat la spital, iar salvatorul a fost felicitat de toţi cei prezenţi.