Potrivit primelor cercetări desfăşurate de către poliţiştii vasluieni, descoperirea a fost făcută de către o femeie care, uitându-se din exterior pe geamul locuinţei abandonate unde venise să lucreze pământul din curte, a observat trupul unui bărbat întins pe jos, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bârlădeanca a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat că pe podeaua casei respective se află cadavrul unui bărbat fără cap.
Mai multe echipe de poliţişti s-au deplasat la locuinţa indicată, în interior descoperind trupul în stare avansată de putrefacţie al unui bărbat.
„În urma cercetărilor desfăşurate, s-a constatat că respectivul cadavru aparţine unui tânăr de 29 de ani, care obişnuia să doarmă prin locuinţele abandonate. Trupul bărbatului era întreg, femeia care a sunat la 112 având impresia că este fără cap din unghiul din care a privit pe fereastră întrucât acesta era acoperit cu o căciulă”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.
Cadavrul tânărului a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei pentru a se stabili cauza decesului. De asemenea, poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.