Revelion 2012: Peste 15.700 de poliţişti asigură ordinea publică

Poliţia Română informează, vineri, că peste 15.700 de poliţişti vor acţiona zilnic, în perioada 31 decembrie 2010 - 2 ianuarie 2011, pentru ca trecerea dintre ani să aibă loc în condiţii de siguranţă, în caz de nevoie cetăţenii fiind sfătuiţi să apeleze numărul de urgenţă 112.

Urmărește
348 afișări
Imaginea articolului Revelion 2012: Peste 15.700 de poliţişti asigură ordinea publică

Revelion 2012: Peste 15.700 de poliţişti asigură ordinea publică (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

De Revelion vor avea loc în toată ţara 187 de manifestări publice la care este aşteptat un public numeros. În general, manifestările publice de amploare organizate de primării vor avea loc în marile oraşe, în pieţele centrale sau case de cultură, explică Poliţia Română.

"Pentru ca trecerea dintre ani să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, în perioada 31 decembrie 2010 - 2 ianuarie 2011, peste 15.700 de poliţişti vor fi gata să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unei fapte antisociale şi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor", precizează sursa citată.

Din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, peste 8.800 sunt poliţişti de ordine publică, peste 2.500 sunt poliţişti rutieri, iar peste 2.300 sunt poliţişti de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi sau alte structuri ale poliţiei. De asemenea, peste 2.100 poliţişti vor constitui rezerva de intervenţie.

Poliţia Română şi în această perioadă va fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

"Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc. Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice. Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere. Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi persoane al căror scop este acela de a vă înşela. Nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la numărul 112- apel gratuit. Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool", recomandă Poliţia.

Totodată, poliţiştii recomandă ca la cumpărături, oamenii să nu ţină portmoneul la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor, locul cel mai sigur pentru păstrarea lui fiind buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei. "Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii; Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de chilipiruri, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni; Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi; Dacă observaţi lipsa copilului, anunţaţi imediat agentul de pază al magazinului respectiv şi chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau sunaţi la numărul de urgenţă 112", continuă lista de recomandări.

În mijloacele de transport în comun, poliţiştii spun că oamenii trebuie să fie vigilenţi "faţă de conduita persoanelor de lângă ei, atunci când aşteaptă vehiculele. "Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră. Supravegheaţi atent buzunarele şi geanta în care aveţi bani şi documente, pentru a preveni furtul acestora", mai spun ei.

"În tren: Nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp. Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute. Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute. La urcarea şi coborârea din tren, supravegheaţi atent bagajele şi buzunarele. La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră. Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare. Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte. Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători", precizează sursa citată.

În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.

"Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavostră sau pe care le introduceţi în casă. Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă. Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori. La plecarea de acasă, nu lăsaţi în uşă bilete care să dezvăluie acest lucru. Împreună cu vecinii, stabiliţi un sistem de supraveghere atunci când lipsiţi de acasă, în mod special în noapţile de Crăciun şi Revelion. Asiguraţi-vă uşa locuinţei cu încuietori performante", adaugă Poliţia.

De asemenea, în această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze copiii cu atenţie sporită deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor ca urmare a folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Singurele obiecte pirotehnice care pot fi achiziţionate şi folosite de către cetăţeni sunt: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle şi minisori, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de trei grame.

Poliţia Română recomandă cetăţenilor care optează pentru alegerea unui pachet de servicii turistice de pe internet verificarea temeinică a ofertei respective (existenţa unităţii de cazare în zona respectivă - hotel, pensiune etc -, autenticitatea agenţiei de turism care oferă respectivele destinaţii turistice), întrucât "ofertele tentante" nu sunt întotdeauna şi reale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici