Fuga lui Ceauşescu şi zeci de mii de oameni în stradă, sub tiruri de gloanţe. Filmul evenimentelor din 22 decembrie 1989

După mai puţin de opt ore de când Nicolae Ceauşescu era anunţat că mişcarea de stradă a fost reprimată şi zona centrală a Capitalei a fost degajată de manifestanţi, zeci de mii de muncitori de pe marile platforme industriale se îndreptau, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, spre sediul Comitetului Central al PCR şi Piaţa Universităţii, locul în care cu o zi înainte se tragea în manifestanţi.

Oamenii, plecaţi de la ora 7, mergeau în coloane, din Militari, Pipera, de la Uzinele "23 August" şi Republica, spre centru oraşului, purtând steaguri fără stema Republicii Socialiste România. Barajele instalate pentru a împiedica accesul în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Palatului s-au dovedit inutile. Două ore mai târziu, Piaţa Universităţii era plină de demonstranţi care cereau Armatei şi Miliţiei să treacă de partea lor.

Cu puţin înainte de ora 10.00, Nicolae Ceauşescu, în sediul Comitetului Central al PCR, prezida ultima şedinţă, în care anunţa că, din cauza situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a instituit starea de necesitate în întreaga ţară, care interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane. La acea oră, în centrul Bucureştiului se aflau sute de mii de oameni.

Manifestanţii care au ocupat piaţa din faţa Comitetului Central au forţat uşile masive ale clădirii şi au escaladat balconul. Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde erau aşteptaţi de un elicopter. După fuga dictatorului, manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice, în jurul orei 12.30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revoluţiei.

Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos, odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi.

În Bucureşti, de la izbucnirea protestelor, s-au tras focuri de armă în Piaţa Universităţii, la sediul CC şi la sediul Televiziunii, dar şi în alte zone ale oraşului. În acele zile erau frecvente informaţiile privind atacuri asupra unor instituţii importante. Psihoza creată a dus şi la situaţii în care cei care aveau armă au deschis focul tocmai asupra celor veniţi să-i ajute.

Timp de câteva zile, străzile din Bucureşti, dar şi din multe oraşe din ţară au fost patrulate de militari şi voluntari, iar schimburile de focuri cu "teroriştii" au făcut victime.

Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţie, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.

Războiul de stradă cu inamici a căror identitate rămâne şi astăzi, cel puţin în parte, necunoscută s-a încheiat în 25 decembrie 1989, când Nicolae şi Elena Ceauşescu, prinşi la Târgovişte, au fost executaţi în urma unui proces sumar, judecat de un tribunal militar.

Soţii Ceauşescu au fost acuzaţi de genocid şi de subminarea puterii de stat, întrucât au determinat, în decursul vremii, moartea a 60.000 de persoane, au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat, au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate. Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român. Sentinţa a fost executată în 25 decembrie 1989, în jurul orei 14.45, în incinta garnizoanei din Târgovişte.

Ulterior, a fost pusă în discuţie legalitatea tribunalului care i-a condamnat şi executat pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, în ziua de Crăciun a anului 1989. Dosarul soţilor Ceauşescu a dispărut imediat după redactarea sentinţei, în perioada ianuarie-februarie 1990, iar judecătorul care i-a condamnat, colonelul de justiţie Gică Popa, s-a sinucis la 1 martie 1990.