Revoluţionarii au încetat greva foamei, dar continuă protestele
Revoluţionarii au încetat greva foamei, după ce Curtea de la Strasbourg le-a primit plângerile privind nesoluţionarea dosarelor revoluţiei şi mineriadei, însă îşi vor continua protestele timp de două săptămâni, a anunţat, duminică, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţie 21 Decembrie.
Revoluţionarii au încetat greva foamei, dar continuă protestele
O delegaţie compusă din 39 de persoane a fost plecată timp de şase zile la Strasbourg pentru a înmâna Comisiei pentru drepturile omului cererea prin care solicită autorităţilor de la Bucureşti să finalizeze anchetele în legătură cu revoluţia din decembrie '89 şi mineriada din '90, a spus, într-o conferinţă de presă, Teodor Mărieş, precizând că greviştii şi-au încetat protestul vineri seara.
Chiar dacă greva foamei a încetat, protestele vor continua săptămâna viitoare, urmând a fi organizate mitinguri în faţa mai multor instituţii, astfel încât autorităţile române "să se comporte aşa cum se comportă autorităţile europene", a declarat George Costin, lider al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, prezent la aceeaşi conferinţă de presă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Astfel, miercuri, la ora 10.00, va avea loc un miting în faţa Guvernului, iar joi, la ora 11.00, în faţa Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Sâmbătă, 16 februarie, la ora 13.00, în Piaţa Universităţii va avea loc un miting al protestatarilor, unde va fi făcut public Apelul organizaţiilor de revoluţionari şi vor fi strânse semnături pentru susţinerea acestuia.
A doua săptămână, respectiv din 18 februarie, la ora 10.00, va avea loc un miting simultan în faţa PNL şi PSD; marţi, la ora 10.00, în faţa Parlamentului; miercuri, la ora 10.00, din nou la Guvern.
Duminică, 24 februarie, la ora 13.00, în Piaţa Universităţii, va fi organizat un alt miting la care vor participa simpatizanţi din toată ţara, miting susţinut şi de Federaţia Sindicatelor Solidaritatea.
Acţiunile se vor desfăşura sub lozinca "Solidaritate organizaţiilor civice pentru adevăr - Şoc pentru adevăr".
"Este inadmisibil ca la 18 ani de la revoluţie să nu ştim cine a ordonat uciderea a peste 1.200 de oameni, cine se face vinovat pentru rănirea a peste 5.000 de persoane, cine este vinovat pentru ceea ce se întâmplă acum în România, inclusiv blocarea CNSAS", a declarat, la rândul său, Ioan Zubaşcu, scriitor şi jurnalist, membru în delegaţia de la Strasbourg.
Locuinţa lui Ion Iliescu a fost pichetată, sâmbătă, de 25 de revoluţionari, care i-au remis fostului preşedinte "Apelul pentru Adevăr", împreună cu o lumânare, a declarat, pentru MEDIAFAX, Tudor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, adăugând că zona era "împânzită" de jandarmi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO