Rezultate BAC 2015. Notele din judeţul ARAD

Promovabilitatea la bacalaureat în judeţul Arad este de 59,88%, cu nouă procente mai mare decât anul trecut, când a fost 50,66%, în timp ce la un liceu din judeţ niciun candidat nu a luat examenul.

Urmărește
2562 afișări
Imaginea articolului Rezultate BAC 2015. Notele din judeţul ARAD

Rezultate BAC 2015. Notele din judeţul ARAD

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad a finalizat centralizarea rezultatelor la bacalaureat înainte de contestaţii, iar promovabilitatea este de 59,88%, respectiv 1.987 de absolvenţi au obţinut medii de trecere, în timp ce 1.330 nu au avut medii sub 6.00.

La Liceul Tehnologic ”Sava Brancovici” din oraşul Ineu niciun elev nu a promovat examenul.

Pe de altă parte, liceele unde s-a înregistrat cea mai mare promovabilitate sunt Colegiul Naţional "Moise Nicoară” Arad - 97.71%, Liceul Teologic Bapatist "Alexa Popovici” Arad - 96.83%, Colegiul Naţional ”Preparandia Dimitrie Ţichindeal” Arad - 96.21%, Colegiul Naţional "Vasile Goldiş” Arad - 95.17% şi Colegiul Naţional "E.G. Birta” Arad - 94.09%.

O singură elevă din judeţ, Gabriela Alexandra Moldovan, de la Colegiul Naţional "Moise Nicoară” din Arad, a obţinut media 10 la bacalaureat.

În 2014, în judeţul Arad, promovabilitatea la bacalaureat, înainte de contestaţii, a fost de 50,66%.
 

BAC 2015 - Sesiunea august-septembrie

13 – 17 iulie 2015 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

17-18 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 -19 august 2015 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

20 - 21 august 2015 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

24 august 2015 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

25 august 2015 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

26 august 2015 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

28 august 2015 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

31 august 2015 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

1-2 septembrie 2015 Rezolvarea contestaţiilor

3 septembrie 2015 Afişarea rezultatelor finale

EDU.RO - REZULTATE BACALAUREAT 2015. Ce au făcut absolvenţii clasei a XII-a la BAC. Notele din toate judeţele

Promovabilitatea la examenul de bacalaureat din 2014

Promovabilitatea în prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 a fost de 59,25% înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi pentru examene, s-au prezentat atunci 151.301, 28.704 fiind din promoţiile anterioare. Din candidaţii prezenţi la teste, 275 au fost eliminaţi din examene, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

După soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea la nivel naţional a crescut cu 1,4%, la 60,65%. Pe filiere, ponderea absolvenţilor care au promovat este următoarea: filiera teoretică - 77,2%, filiera vocaţională - 67,8% şi filiera tehnologică - 38,7%.

Promovabilitatea la bacalureat a fost: în 2004 - 84,59%, în 2005 - 84,68%, în 2006 - 80,48%, în 2007 - 82,08%, în 2008- 78,30%, în 2009 - 81,47%, în 2010 - 69,30%, în 2011 - 45,73%, în 2012 - 44,41%, în 2013 - 56,44%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici