REZULTATE BACALAUREAT 2014 TELEORMAN: Promovabilitate de 44,10%

Publicat: 07 07. 2014, 14:05
Actualizat: 08 07. 2014, 10:23

În judeţul Teleorman 44,10% dintre candidaţi au promovat examenul de bacalaureat, procentul, care este sub media naţională, fiind cu 9% mai mare decât cel înregistrat în acest judeţ la examenul de anul trecut.
 
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, 51,83% dintre candidaţii din seria curentă şi 20,42% dintre candidaţii care au absolvit liceul în seriile anterioare şi care au susţinut în această sesiune bacalaureatul au reuşit să ia examenul, în final promovabilitatea în judeţ fiind de 44,10%.

Conform ISJ Teleorman, acest procent este cu 9% mai mare faţă de anul trecut, când doar 35,22% dintre candidaţi au reuşit să ia examenul.

În ceea ce priveşte candidaţii care au absolvit liceul în seria curentă şi care au reuşit să ia examenul de bacalaureat, procentul acestora a crescut cu 11,40%, respectiv de la 40,43% în 2013 la 51,83% în sesiunea de vară din 2014.

În judeţul Teleorman la această sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 3.340 absolvenţi, dintre care s-au prezentat la examen 3.084 candidaţi. În timpul examenului şapte candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

În judeţul Teleorman există un liceu la care niciunul dintre candidaţi nu a reuşit să ia bacalaureatul, fiind vorba despre Liceul Tehnologic „Andrei Şaguna” din localitatea Botoroaga.

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2014 vor fi afişate luni, 7 iulie, până la ora 12:00. CONTESTAŢIILE vor putea fi depuse înte orele 12:00-16:00

Mai jos veţi găsi REZULTATE BAC 2014, de îndată ce ele vor fi publicate de EDU.RO.

În perioada 8 -10 iulie va avea loc soluţionarea contestaţiilor, iar la data de 11 iulie vor fi afişate REZULTATELE FINALE BAC 2014.