Rezultate la EVALUARE NAŢIONALĂ 2019 pe judeţe. Rezultatele obţinute de elevi la CAPACITATE 2019 vor fi publicate de mediafax.ro şi evaluare.edu.ro.
Potrivit datelor calendarului de examene elaborat de ministerul Educaţiei, marţi au fost afişate primele rezultate ale Evaluării Naţionale 2019. Aceste rezultate sunt cele din etapa premergătoare depunerii contestaţiilor de către elevii clasei a VIII-a.
Rezultatele înainte de contestaţii înregistrate de absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională 2019 au fost publicate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. 429 de elevi au încheiat examentul cu media generală 10.
Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă, marţi, că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, înainte de contestaţii, sesiunea 2019.
Situaţia statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidaţi prezenţi, 106.838 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceştia, 429 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi.
La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidaţi (80,6%), iar 1.956 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 91.606 candidaţi (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).
La limba şi literatura maternă, 8.130 de candidaţi au obţinut note mai mari sau egale cu 5.
Opt elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Absolvenţii clasei a VIII-a pot contesta notele tot marţi, în intervalul orar 14:00-20:00. Acestea vor fi analizate în perioada 26-28 iunie, urmând ca sâmbătă, 29 iunie, să fie afişate rezultatele finale.
Media obţinută la Evaluarea Naţională (EN VIII) este un criteriu esenţial pentru admiterea în învăţământul liceal.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
În baza notei obţinute la evaluarea naţională, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Coordonarea la nivel naţional a proiectării, organizării şi desfăşurării EN VIII, precum şi valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educaţiei prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE).
Coordonarea la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a organizării EN VIII, precum şi valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele şcolare judeţene.
Examenul de evaluare a început marţi, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Joi 20 iunie, a avut loc proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, a fost programată proba la Limba şi literatura maternă, potrivit datelor calendarului de examene elaborate de ministerul Educaţiei.
La Evaluarea Naţională (EN VIII), din acest an, s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.