Potrivit rezultatelor afişate, sâmbătă, pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, înainte de contestaţii, 1.201 elevi de clasa a VIII-a au obţinut, la examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ, medii peste 5, adică 76,01 la sută.
Înainte de rezolvarea contestaţiilor, cei mai mulţi elevi au întâmpinat dificultăţi la Limba şi literatură română, doar 64,74 la sută din cei 1.588 de candidaţi prezenţi la examen reuşind să obţină note peste 5.
La Limba şi literatura maghiară, probă susţinută de 1.126 de absolvenţi, 90,76 la sută au luat peste 5, iar la proba de Matematică – 70,29 la sută.
Potrivit datelor ISJ Covasna, evoluţia cea mai vizibilă este la Matematică, unde 70,29 la sută dintre elevi au luat peste 5 în acest an, faţă de 44,88 la sută în 2012.
La Limba şi literatura română, anul trecut au obţinut note peste 5 un procent de 57,43 dintre candidaţi, iar la Maghiară – 93,74 la sută.