- Home
- Social
- TÂRGU MUREŞ, (12.07.2013, 15:40)
- Adina Oşan , Ela Giurgea
REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2013 - MUREŞ: Promovabilitatea, după contestaţii, a crescut cu mai puţin de un punct procentual
Promovabilitatea la examenul de BACALAUREAT a crescut cu mai puţin de un punct procentual în judeţul Mureş, de la 54,69 la sută la 55,61 la sută, iar 45 de candidaţi care fuseseră declaraţi respinşi au promovat, după ce lucrările le-au fost recorectate.
Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului, Ştefan Someşan, din cele 1.084 de contestaţii primite după afişarea rezultatelor la examenul de BACALAUREAT, doar 418 au fost admise, diferenţa între nota iniţială şi cea a comisiei de evaluare fiind mai mare de 0,5 puncte.
Dintre cele 418 contestaţii admise, 247 au dus la note mărite, în timp ce în 171 din cazuri notele au fost micşorate.
"Am avut 11 contestaţii ale unor note de peste 9,50. În patru dintre cazuri nota a fost mărită, iar în şapte a fost micşorată. Dintre lucrările cu note sub 5, un număr de 102 au primit notă mai mare şi în cazul a 59 de lucrări, aceasta a fost micşorată. În ce priveşte lucrările cu notă iniţială între 5 şi 9,50, care au fost contestate, avem 141 de cazuri în care nota a fost mărită şi 105 unde aceasta s-a micşorat", a precizat Someşan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Acesta a arătat că, în urma contestaţiilor, promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut în judeţul Mureş cu mai puţin de un punct procentual, de la 54,69 la sută la 55,61 la sută. Astfel, 45 de candidaţi care fuseseră declaraţi respinşi au promovat, după ce lucrările le-au fost recorectate.
Promovabilitatea înainte de contestaţii era de 54,69 la sută, cu aproape zece la sută mai mare ca anul trecut.
În 2012, promovabilitatea a fost de 45,74 la sută, iar în urma contestaţiilor a crescut tot cu mai puţin de un punct procentual, la 46,56 la sută.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe