Poliţia de Frontieră: În ultimele 24 de ore, poliţiştii au constatat 65 de fapte ilegale
În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 97.132 de lei.
Sursa citată informa în urmă cu o zi că poliţiştii de frontieră depistaseră 44 de fapte ilegale şi bunuri nedeclarate de 1,85 milioane de euro.
În uiltimele 24 de ore, traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 72.400 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 24.300 treceri mijloace de transport. Nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de cinci cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 14 cetăţeni români din diferite motive legale.