- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.10.2017, 14:39)
- Andreea Traicu
Rimaru, membru al trupei RACLA, acuzat de hărţuire, de mai multe tinere, în cadrul campaniei #Metoo
Călin Ionescu, membru al trupei RACLA, este acuzat de hărţuire, de mai multe tinere, în cadrul campaniei online #Metoo („Şi Eu”- n.red.), în care femeile îşi povestesc experienţele de hărţuire sexuală sau abuz.
Urmărește
4603 afișări
Mai multe tinere acuză un membru al trupei RACLA, de hărţuire, în cadrul campaniei #Metoo
Călin Ionescu, cunoscut sub pseudonimul Rimaru, a fondat în 1993 trupa RACLA, aceasta fiind cea mai veche formaţie hip hop din România. El este acuzat de mai multe femei, de hărţuire, detaliile fiind făcute publice în cadrul unei campanii online care a debutat ca urmare a unui scandal sexual la Hollywood.
Tinerele au postat pe Facebook discuţiile pe care le-au avut cu Rimaru.
După ce ar fi abordat o fată pe reţeaua de socializare, aceasta i-a spus că nu este un gest politicos, întrucât nu o cunoaşte. "Păi hai că nu te mai˛abordez şmecherito. Ne-am vedea pe la vreo petrecere publicis, un eveniment, ceva, şi îţi explic atunci cum e cu politeţea asta", i-ar fi răspuns Călin Ionescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Conversaţia publicată de o altă femeie arată cum Ionescu o jigneşte şi o ameninţă.
"Uite cum stă treaba. Am vrut sa fiu simpatică şi să-ţi răspund. Dar am prieten şi nu prea am timp de discuţii prieteneşti cu persoane pe care nu le cunosc personal", spune tânăra.
"Măi chiar eşti nesimţită, nu simpatică. De unde şi până unde mă iei tu cu ai ceva să-mi spui ? Chiar ţii neapărat să mă cunoşti personal? Eu n-am timp de tine în mod special, dar dacă insişti se rezolvă. Poţi veni şi cu prietenul", este replica lui Ionescu.
"Data trecută chiar m-ai enervat. În alte condiţii veneam peste tine şi te călcam pe căputzul ăla mic de junior copywriter (..) Nu pe bune, chiar vrei când îţi dai următorul check-in să apar peste tine?", este mesajul trimis unei alte femei, în 2013.
În prezent, Călin Ionescu lucrează pentru firma de comunicare Centrade Cheil, unde în anul 2015, la evenimentul Noaptea Agenţiilor, ar fi fost protagonistul unei alte scene de agresiune, potrivit relatărilor unei alte femei.
"Am simţit că cineva mă strânge foarte puternic de ceafă, m-am întors şi îl văd. Îl ştiam pentru că îmi tot scria să ne vedem, şi nu doar mie, dar la multe din fetele pe care le ştiam. Mă gândesc că nu şi-a dat seama cât de tare m-a strâns. Începe să vorbească şi i se poticnesc cuvintele, e foarte beat. Mă întreabă repetat ce caut acolo, "Eşti pe teritoriul meu, de ce ai venit aici, aici e teritoriul meu". Îi spun că e beat şi îi spun să mă lase în pace şi îmi varsă băutura lui în cap, apoi aruncă cu paharul de plastic în capul meu în timp ce mă îndepărtez. În timp ce le povestesc pe hol prietenilor mei ce s-a întâmplat, vine o fată care îmi spune că a auzit povestea, dar nu a auzit numele, dar banuieşte că este vorba despre el. Îi confirm şi mă roagă să fac o plângere pentru că pe o prietenă de a ei a scuipat-o în seara aceea. Ieşim un pic pe terasa să luăm un pic de aer, vine direct la mine, e agresiv, îmi vorbeşte de la câţiva centimetri de faţa mea, pune mâna pe mine. Băieţii care sunt cu mine se pun între noi şi plecăm de acolo. Caut pe cineva să fac plângere. (..) Până la urmă am făcut plângere la agenţie şi am fost asigurată că va fi disciplinat şi că nu va mai exista o următoare abatere. M-a făcut să mă simt atât de mică şi neputincioasă, şi mi-a fost frică", a scris Andreea Retinschi.
După valul recent de acuzaţii, agenţia susţine că face o analiză în urma căreia se va stabili ce măsuri se impun.
"Dorim să reiterăm poziţia noastră fermă împotriva agresiunilor de orice fel, la locul de munca şi în societate. Politica agenţiei a fost mereu clară: condamnăm orice fel de agresiune şi nu toleram comportamente agresive în cadrul echipei noastre. Tratăm situaţia cu foarte mare seriozitate, facem o analiza internă şi vom lua măsurile necesare", precizează firma.
Sursa foto: Facebook Faiăr Silviu
Campania online din România a început în urma scandalului sexual în care este implicat producătorul hollywoodian Harvey Weinstein. Acesta este acuzat de de hărţuire sexuală şi de viol. În plus, şi actorul Ben Affleck se confruntă cu o acuzaţie de comportament sexual indecent.
În urma acuzaţiilor, peste Ocean a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea îşi povestesc pe Facebook sau pe alte reţele sociale traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi folosesc hashtagul „#MeToo” („Şi Eu”- n.red.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga, actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood. În plus, au fost şi bărbaţi care s-au implicat în acest demers, între aceştia fiind actorul Javier Munoz.
Campania a fost iniţiată de actriţa americană Alyssa Milano.
Fenomenul a luat amploare şi în Franţa, în urma iniţiativei jurnalistei Sandra Muller, care a lansat hashtagurile „#balancetonporc“ şi „#squealonyourpig“.
Citeşte şi: #MeToo a ajuns şi în România. Fenomenul s-a viralizat în scurt timp pe paginile de Facebook
Citeşte şi: A murit actriţa Olga Tudorache. Mesajul postat de Florin Călinescu/ "Doamna teatrului românesc" a construit, pe scenă, personaje memorabile - VIDEO
Citeşte şi: Real Madrid a remizat cu Tottenham, Liverpool s-a distrat cu Maribor, în Liga Campionilor. Rezultatele meciurilor de marţi
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe