- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.02.2019, 09:43)
- Departamentul Corespondenţi
Risc de producere a avalanşelor în majoritatea masivelor. La Bâlea Lac zăpada are peste doi metri
Meteorologii anunţă că riscul de producere a avalanşelor, în majoritatea masivelor, este mare, până sâmbătă seara, la altitudini de peste 1.800 de metri, deoarece vremea se încălzeşte şi zăpada se va topi.La Bâlea Lac zăpada are peste doi metri şi jumătate, iar la Cuntu depăşeşte 170 de centimetri.

Risc de producere a avalanşelor în majoritatea masivelor. La Bâlea Lac zăpada are peste doi metri
Vineri la prânz, stratul de zăpadă măsura 259 de centimetri la Bâlea-Lac, 178 de centimetri la Cuntu, 160 de centimetri la Vârful Ţarcu, 140 de centimetri la Vârful Omu, 105 centimetri la Vârful Călimani, 97 de centimetri la Parâng, 125 de centimetri la Sinaia, etc.
În munţii Făgăraş, meteorologii anunţă risc mare - respectiv gradul 4 pe o scară de la 1 la 5 - de producere a avalanşelor la altitudini de peste 1.800 de metri, pe fondul încălzirii vremii. Zăpada se va umezi puternic în partea superioară şi se va topi, iar apa rezultată se va acumula în pelicule deasupra straturilor mai dure din interior, pelicule peste care, spontan, straturile instabile din partea superioară vor aluneca cu uşurinţă.
Sub 1.800 de metri, temperaturile vor creşte semnificativ şi vor determina umezirea şi topirea accelerată a stratului, ducând la declanşarea avalanşelor spontane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
McDonalds îi dă replica lui Piedone şi ANPC-ului: Gheaţa este conformă, însă facem verificări la toate restaurantele noastre din ţară
-
Sondaj: Cu cine ar vota românii la alegerile prezidenţiale? Răsturnare de situaţie în turul II
-
Costul reconstrucţiei Ucrainei, potrivit Băncii Mondiale: Suma exorbitantă de care are ţara nevoie
Şi în munţii Bucegi, Ţarcu, Godeanu şi Parâng, riscul de producere a avalanşelor este mare la altitudini de peste 1.800 de metri, iar în munţii Vlădeasa – Muntele Mare, Rodnei, Călimani, Bistriţei şi Ceahlău riscul este însemnat, respectiv gradul 3 pe o scară de la 1 la 5.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe