Risc triplu de accident cerebral pentru femeile care au săptămânal cel puţin o migrenă
Femeile care au migrene cel puţin o dată pe săptămână prezintă de trei ori mai multe riscuri de a suferi un accident cerebral şi/ sau cardiac faţă de cele care nu au acest sindrom neurologic, potrivit unui studiu american, preluat de thisislondon.co.uk.

Risc triplu de accident cerebral pentru femeile care au săptămânal cel puţin o migrenă (Imagine: Mediafax Foto)
Cercetătorii care au realizat acest studiu, prezentat la conferinţa anuală a Academiei americane de neurologie din Chicago, spun că există riscuri chiar şi în condiţiile în care femeile suferă de migrene mai rar decât o dată pe lună. În aceste circumstanţe, riscul de accident cardiac sau cerebral creşte de 1,5 ori.
Potrivit sursei citate, la studiul realizat de cercetătorii americani au participat 27.798 de femei, care lucrau în domeniul sănătăţii publice, cu vârsta minimă de 45 de ani.
Pe parcursul celor 12 ani de monitorizare, cercetătorii au înregistrat 706 accidente cerebrale, 305 cazuri de infarct şi 310 accidente ischemice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Accidentul ischemic are loc atunci când un cheag sau un alt factor blochează fluxul sangvin care trebuie să ajungă la o anumită zonă a creierului, care rămâne astfel fără oxigen.
Femeile care sufereau de migrene au prezentat mai mari probabilităţi să se numere printre victimele accidentului cerebral şi/ sau cardiac.
Există mai multe studii anterioare care au scos la iveală faptul că migrena provoacă o creştere a riscurilor de probleme de circulaţie a sângelui, însă lucrările care să studieze asocierea dintre acest sindrom neurologic şi maladiile cardiovasculare sunt extrem de puţine.
Migrena se manifestă prin dureri de cap, cu o durată între 4 şi 72 de ore, cu caracter pulsatil, de intensitate moderată sau severă, care se amplifică la efort fizic, asociate cu greţuri, vome, fonofobie şi fotofobie.
În cazul migrenei cu aură, la aceste simptome se asociază tulburări de vedere care includ sclipiri, luminiţe, steluţe, sfere strălucitoare, filamente luminoase sau găuri negre.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

