Bărbat găsit mort într-un apartament din Sibiu, cu urme de lovituri pe corp

Publicat: 29 04. 2014, 10:48
Actualizat: 05 04. 2020, 13:40

Crima a avut loc într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Mehedinţi din municipiul Sibiu, unde un bărbat de 56 de ani a fost găsit mort, având pe corp mai multe leziuni produse prin lovire.

Potrivit prim-procurorului Parchetului Tribunalului Sibiu, Adriana Şandru, în acest caz sunt suspectaţi patru bărbaţi, trei dintre ei fiind prinşi.

„A fost o ceartă între mai mulţi bărbaţi pe fondul consumului de alcool. Asupra victimei s-au descoperit mai multe leziuni produse prin lovire. În cauză există indicii că fapta a fost comisă de patru bărbaţi, trei dintre aceştia fiind prinşi, iar unul fiind căutat în acest moment„, a declarat corespondentului MEDIAFAX prim-procurorul Parchetului Tribunalului Sibiu, Adriana Şandru.

Potrivit acesteia, procurorii criminalişti nu au stabilit încă toate împrejurările în care s-a produs fapta.

Conform vecinilor, apartamentul în care a avut loc crima îi aparţine unui bărbat de 30 de ani, care locuia acolo, dar, întrucât mama şi sora sa sunt plecate în străinătate, avea şi chiriaşi.

Procurorii nu au stabilit, până la ora transmiterii acestei ştiri, dacă bărbatul ucis era unul dintre chiriaşi sau un bărbat venit în vizită, însă proprietarul apartamentului este unul dintre suspecţi.