„În acest moment, este la UPU (Unitatea de Primiri Urgenţe – n.r.), este evaluat, nu are încă un diagnostic. Dumnealui va fi supus mai multor investigaţii, iar ceea ce pot spune este că nu se află într-o stare prea bună”, a explicat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.
Fostul comentator sportiv suferă de mai multe afecţiuni cronice, printre care şi diabet.
Cristian Ţopescu are 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.