Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu, bărbatul se afla, sâmbătă, la volanul unui autoturism Dacia Logan, pe DN 73 Piteşti-Câmpulung Muscel, iar la un moment dat a lovit un bătrân de 75 de ani din comuna argeşeană Schitu Goleşti, care traversa şoseaua pe trecerea de pietoni.
„Şoferul autoturismului Dacia Logan, Ion Dumitrescu, de 42 ani, a lovit cu maşina pietonul, iar ulterior a fugit de la locul accidentului. Poliţiştii au găsit autoturismul la domiciliul cumnatului său din comuna argeşeană Dragoslavele. S-a stabilt în urma anchetei că pietonul, un localnic din comuna Schitu Goleşti, în vârstă de 75 de ani, traversa şoseaua regulamentar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.
Bărbatul a fost reţinut, duminică, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului şi va fi dus la Judecătoria Câmpulung Muscel cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.