Robert Negoiţă este noul preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România
Liviu Negoiţă, aflat la cel de-al treilea mandat de primar al Sectorului 3 al Capitalei, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Muncipiilor din România (AMR), vineri, în cadrul adunării generale.
Primarul din Oradea, Ilie Gavril Bolojan, a fost ales în funcţia de preşedinte executiv, iar Gheorghe Falcă, primarul Aradului, şi Lia-Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, au fost aleşi în funcţiile de prim-vicepreşedinte, în timp ce Aurel Gabriel Simionescu a fost ales secretar general.
„Avem foarte multe lucruri de făcut – vorbesc aici de colaborarea cu celelalte structuri asociative. Suntem interesaţi de diminuarea corupţiei din instituţiile publice. O primă soluţie este de a face salarizarea cât mai bună pentru a înceta cu deprofesionalizarea instituţiilor publice. Sper să găsim înţelegere, astfel încât să facem ca instituţia administraţiei publice locale să fie cât mai atractivă”, a declarat Robert Negoiţă, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, AMR şi-a propus, pentru perioada următoare, recunoaşterea rolului municipiilor în dezvoltarea României, creşterea competenţei zonelor metropolitane în ţară, creşterea salariilor funcţionarilor publici şi a primarilor de municipii, flexibilitatea plăţilor către funcţionarii publici, corectarea rapidă a unor deficienţe legislative, creşterea autonomiei financiare, precum şi realizarea unui inventar al problemelor din administraţie pentru a îmbunătăţi performanţa acesteia în viitor.