Român căutat de autorităţile belgiene pentru exploatare sexuală a minorilor, prins la Călăraşi
În urma schimbului de date şi informaţii suplimentare prin Biroul SIRENE, joi, poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi, cu sprijinul specialiştilor DGIPI Călăraşi, l-au depistat pe Ştefan M. (32 de ani).
Pe numele său, autorităţile din Belgia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru a fi cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de exploatare sexuală a minorilor.
Bărbatul a fost prezentat Curţii de Apel Bucureşti şi încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei pentru îndeplinirea formalităţilor în vederea predării către autorităţile belgiene.