Prima pagină » Social » Români de pe o platformă iraniană de foraj maritim, reţinuţi în rada insulei Kharg

Români de pe o platformă iraniană de foraj maritim, reţinuţi în rada insulei Kharg

Un grup de 20 de români din echipajul platformei iraniene de foraj maritim „Oriental I”, care aparţine firmei „Oriental Oil”, au fost reţinuţi în rada insulei Kharg, aparţinând Iranului, pe motiv că s-ar afla ilegal în zonă, Ambasada României la Teheran solicitând clarificări autorităţilor.
Români de pe o platformă iraniană de foraj maritim, reţinuţi în rada insulei Kharg
13 dec. 2007, 22:50, Social

Un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe informează că, joi, Ambasada României la Teheran a fost anunţată de către un cetăţean român, membru al echipajului platformei iraniene de foraj maritim „Oriental I” ce aparţine firmei „Oriental Oil”, că, în data de 10 decembrie, pe parcursul deplasării unor membri ai echipajului platformei, cu nava „Absolut”, aceasta a rămas fără combustibil şi a acostat în rada insulei Kharg, aparţinând Iranului, pentru realimentare.

"Echipajul, printre care se află şi 20 de cetăţeni români, a fost reţinut, iar nava a fost sechestrată pe motiv că s-ar fi aflat ilegal în acea zonă. Cetăţenii români se află în custodia autorităţilor portuare iraniene iar starea lor de sănătate este bună; beneficiază de hrană şi îngrijirile necesare", precizează MAE.

Conform ministerului, Ambasada României se află în permanent contact telefonic cu membrii echipajului şi a informat MAE iranian asupra situaţiei, solicitând clarificări.

"MAE va urmări cu atenţie evoluţia situaţiei în vederea soluţionării acesteia cât mai rapid posibil", se arată în comunicat.