Români din diaspora ameninţă Guvernul cu justiţia în legătură cu secţiile de vot

Reprezentanţi ai românilor din diaspora reacţionează la decizia Guvernului privind numărul secţiilor de votare din străinătate la refrendum, FADERE ameninţând chiar cu acţionarea în judecată în condiţiile în care autorităţile nu asigură românilor din străinătate posibilitatea de a vota.

Urmărește
956 afișări
Imaginea articolului Români din diaspora ameninţă Guvernul cu justiţia în legătură cu secţiile de vot

Români din diaspora ameninţă Guvernul cu justiţia în legătură cu secţiile de vot (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

FADERE (Federaţia asociaţiilor de români din Europa) critică, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, reducerea numărului secţiilor de votare în afara ţării, precizând că doar pentru Spania şi Italia acestea au fost reduse cu 80%.

"Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când un Guvern al României reduce numărul secţiilor de votare în Diaspora. Până acum numărul secţiilor de votare a crescut mereu în funcţie de numărul românilor din Diaspora. Astfel în anul 2004 erau 153 de secţii, la referendumul din mai 2007 au fost 186 de secţii, la parlamentarele din 2008 s-a ajuns la 221 secţii de votare, iar la alegerile din 2009 au fost 294 secţii de votare. Pentru referendumul din 29 Iulie 2012 într-un mod inexplicabil şi fără nici o justificare, Guvernul a aprobat doar 141 secţii de votare pentru toată Diaspora, mai puţine chiar decat în anul 2004", se arară în comunicat.

FADERE precizează că ţinând cont de faptul că din 2009 de la ultimele alegeri şi până acum numărul românilor din Diaspora a crescut considerabil, în condiţii normale şi obligatoriu numărul secţiilor de votare ar trebui să crească şi nu să scadă. In cel mai rău caz ar trebui menţinut numărul secţiilor de votare din 2009.

"FADERE atrage atenţia Guvernului României că dacă acesta nu îşi va reconsidera atitudinea faţă de Diaspora şi nu va reveni asupra deciziei de a reduce numărul secţiilor de votare, blocând astfel un drept constituţional, îl vom acţiona în judecată pentru încălcarea fără precedent a Constituţiei şi vom sesiza organismele internaţionale", a declarat preşedintele FADERE, Daniel Ţecu, citat în comunicat.

Pe de altă parte, reprezentanţi ai unor comunităţi româneşti din SUA au adresat autorităţilor o scrisoare în care se raliază poziţiei ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein, şi îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu evoluţia situaţiei din România.

"Ştirile pe care le citim în presă, criticile internaţionale la adresa României, fără precedent în ultimii 20 de ani, precum şi mesajele conflictuale din partea reprezentanţilor Statului Român ridică mari semne de întrebare asupra direcţiei pe care a pornit-o România. Îngrijorarea este acum alimentată şi de mesajele contradictorii în legătură cu accesul la vot al românilor din diaspora", scriu semnatarii scrisorii.

Ei precizează că Guvernul României va reduce substanţial numărul de secţii de votare pentru românii din diaspora.

"Astfel, în Statele Unite, de exemplu, din 28 de secţii câte au existat în 2009, cu ocazia alegerilor prezidenţiale, acum vor fi deschise doar 4 (patru) secţii de votare: la ambasada României din Washington DC şi consulatele din New York, Chicago şi Los Angeles. Reducerea numârului de secţii de votare reprezintă în fapt o restrângere a dreptului la vot al românilor din diaspora care ar dori să voteze. Această decizie este în contradicţie cu asigurările publice pe care le-aţi făcut ca dreptul românilor din diaspora de a vota "nu va fi restrans sub nici o formă".

"Vă solicităm pe această cale să reveniţi asupra acestei decizii şi să deschideţi cel puţin acelaşi număr de secţii de votare pentru românii din diaspora câte au fost la alegerile prezidenţiale din 2009, dând astfel cât mai multor români cu drept de vot posibilitatea să îşi exercite dreptul constituţional de a vota", scriu cei 15 semnatari, reprezentanţi ai unor publicaţii, biserici şi comunităţi româneşti.

Un număr de 150 de secţii de votare vor fi organizate în străinătate pentru referendumul din 29 iulie, opt dintre secţii fiind în teatrele de operaţiuni în care România are trupe, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici