- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Români, moldoveni, macedoneni şi sârbi, amendaţi în Elveţia pentru că practicau" alba-neagra"
Poliţiştii au amendat cu cel puţin 500 de franci cetăţeni români, moldoveni, macedoneni şi sârbi, după ce au depistat, la Geneva, 35 de contravenţii în urma intrării în vigoare, din 16 iunie, a legii care interzice jocul "alba-neagra", potrivit site-ului swissinfo.ch.
Între patru şi şase echipe, de şase-zece jucători, băteau străzile oraşului Calvin, vizând mai ales turişti pe care să îi păcălească cu "alba-neagra". Pentru jucătorii din România, Moldova, Macedonia şi Serbia, acest joc este o meserie, potrivit sursei citate.
"Nu au comis alte infracţiuni. Sunt escroci profesionişti", a spus, marţi, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Geneva, Patrick Puhl. Geneva este singurul oraş elveţian atins de acest fenomen, chiar dacă şi în Lausanne au fost semnalate câteva cazuri.
Cele 35 de contravenţii au fost sesizate în urma a 14 operaţiuni. Luni au fost amendaţi opt jucători prinşi pe străzi. "Nu am amendat încă toţi jucătorii din Geneva. Avertizaţi de unele persoane, adesea aceştia o iau la fugă la sosirea forţelor de ordine", a explicat Patrick Puhl.
"Alba-neagra" este un joc pe bani în care sunt manipulate mici cutii, iar cei care acceptă să joace trebuie să ghicească unde se află o bilă sau un alt obiect mic. Echipele sunt compuse din mai multe persoane, dintre care jucători falşi şi supraveghetori.
Noua lege se referă la jocuri similare desfăşurate pe domeniul public sau într-un loc accesibil publicului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Se măreşte salariul minim brut de la 3.700 de lei la 4.050 de lei. De când va intra în vigoare
-
Rusia foloseşte bombardiere transferate din Ucraina în 1999
-
CCR se reuneşte joi pentru a decide în privinţa cererilor de anulare a prezidenţialelor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO