„În jurul orei 15.00, pe Bvd. Dacia în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, pe sensul de mers dinspre Calea Griviţei spre Calea Victoriei, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate 4 autovehicule. În urma acestui eveniment mai multe persoane au fost rănite unele dintre acestea solicitând transportul la spital. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care împreună cu poliţiştii Brigăzii Rutiere şi poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri, vor stabili toate aspectele şi împrejurările producerii acestui eveniment”, au anunţat reprezentanţii Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Potrivit unor informaţii, bărbatul ar fi avut un conflict cu partenera sa, alături de care se afla în maşină, cei doi aplicându-şi lovituri.
Din primele informaţii strânse de procurori, acuzaţia sub care ar urma să se facă investigaţia ar fi de tentativă de omor, încadrarea concretă urmând să de facă după audieri.
Legat de starea persoanelor afectate de accident, Brigada Rutieră a informat că cinci victime conştiente, rănite usor, au fost transportate la spital. În total, în accident au fost implicate şapte persoane, celelalte două neavând nevoie de îngrijiri.
Poliţiştii rutieri au efectuat cercetări la faţa locului pentru a determina cauzele producerii accidentului. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului, s-au deplasat şi patru echipaje SMURD.
Ulterior producerii ciocnirilor, pe Bulevardul Dacia, circulaţia a fost oprită pe amblele sensuri şi a fost reluată abia în jurul orei 21.00.