România a pierdut cel puţin un milion de locuitori din 2011. Care sunt principalii factori care au determinat scăderea populaţiei

România a pierdut cel puţin 1,1 milioane de persoane din populaţia rezidentă din 2011 până în prezent, pe fondul sporului natural negativ şi al migraţiei externe, principalii factori ai scăderii populaţiei.

Urmărește
1003 afișări
Imaginea articolului România a pierdut cel puţin un milion de locuitori din 2011. Care sunt principalii factori care au determinat scăderea populaţiei

Sursa foto: MediafaxFoto

„Dacă ne uităm la dina­mica populaţiei rezidente, observăm o scădere foarte ac­centuată a populaţiei între cele două recensă­min­te: de la ultimul recen­să­mânt până în prezent avem o pierdere de cel puţin 1,1 mi­lioane de persoane la nivelul popu­laţiei rezidente“, a spus Tudorel Andrei, preşedin­te­le Institutului Naţional de Statistică (INS).

La ultimul recensământ, cel din 2011, România avea o populaţie de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, conform estimărilor INS, populaţia rezidentă a României a fost de 19,1 milioane de locuitori. Cel mai ridicat nivel al populaţiei României a fost înregistrat în anul 1992, când ţara avea 22,8 milioane de locuitori.

România va avea un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor în 2022 (după ce a fost amânat din cauza pandemiei), iar INS a organizat deja un recensământ de probă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici