- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
România are apă bună pentru scăldat. 85% din zonele din ţară îndeplinesc standardele UE în materie de calitate a apei
În România, 84% din zonele pentru scăldat îndeplinesc standardele UE în materie de calitate a apei, arată Raportul anual privind apa pentru scăldat publicat vineri de Comisia Europeană.
Procentul este apropiat de media Uniunii Europene, unde aproape 85 % din zonele europene pentru scăldat îndeplineau cele mai stricte standarde ale Uniunii Europene în materie de calitate a apei.
Evaluarea oferă o imagine de ansamblu asupra zonelor pentru scăldat cu cea mai bună calitate a apei din întreaga Europă, de care înotătorii pot profita în această vară. Evaluarea, elaborată de Agenţia Europeană de Mediu (AEM) în cooperare cu Comisia Europeană, se bazează pe monitorizarea a 21.859 de zone pentru scăldat din întreaga Europă. Monitorizarea a fost efectuată în 2021 în statele membre ale UE, în Albania şi în Elveţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Virginijus Sinkevičius, comisarul pentru Mediu, oceane şi pescuit, a declarat: „Acest raport aduce veşti foarte bune celor care fac rezervări pentru vacanţa de vară pe deplin meritată în zonele de scăldat pitoreşti din Europa. Indiferent dacă destinaţia aleasă este o plajă din Grecia, un lac din Ungaria sau un râu din Franţa, putem fi siguri că marea majoritate a apelor pentru scăldat au o calitate excelentă. Acest lucru este benefic pentru mediu, pentru sănătatea noastră şi pentru industria turismului din Europa, care se redresează în urma pandemiei. Ne angajăm să menţinem aceste standarde şi să aducem noi îmbunătăţiri pe calea către atingerea obiectivului nostru de reducere la zero a poluării.”
Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM, a declarat: „Rezultatele din acest an demonstrează că acţiunile puse în aplicare timp de peste 40 de ani de UE în scopul de a îmbunătăţi calitatea apei pentru scăldat în întreaga Europă au adus beneficii atât sănătăţii noastre, cât şi mediului. Planul de acţiune al UE privind reducerea la zero a poluării şi examinarea Directivei UE privind apa pentru scăldat vor consolida şi mai mult angajamentul nostru de a preveni şi de a reduce poluarea în următoarele decenii.”
Raportul arată că, în general, calitatea apelor costiere, care reprezintă până la două treimi din totalul zonelor pentru scăldat, este mai bună decât calitatea apelor interioare. În 2021, 88 % din apele costiere pentru scăldat din UE au fost clasificate ca având o calitate excelentă, în comparaţie cu 78,2 % din apele interioare pentru scăldat. Din 2006, anul în care a fost adoptă Directiva privind apa pentru scăldat, ponderea zonelor încadrate în categoria „calitate excelentă” a crescut şi s-a stabilizat în ultimii ani la aproximativ 88 % pentru apele costiere şi la 78 % pentru apele interioare.
Raportul constată că, în 2021, s-au respectat standardele minime de calitate a apei în 95,2 % din zone. În Austria, Malta, Croaţia, Grecia, Cipru, Danemarca şi Germania, cel puţin 90 % din apele pentru scăldat se încadrează în categoria „calitate excelentă”.
Ponderea zonelor de calitate nesatisfăcătoare a scăzut începând din 2013. În 2021, apele pentru scăldat de calitate nesatisfăcătoare reprezentau 1,5 % din totalul zonelor din UE, în comparaţie cu 2 % în 2013. Calitatea nesatisfăcătoare este adesea rezultatul poluării pe termen scurt. Raportul subliniază faptul că o mai bună evaluare a surselor de poluare şi punerea în aplicare a unor măsuri de gestionare integrată a resurselor de apă pot contribui la îmbunătăţirea calităţii apei.
Legislaţia UE privind apa pentru scăldat defineşte condiţiile în care calitatea acesteia poate fi clasificată ca fiind „excelentă”, „bună”, „satisfăcătoare” sau „nesatisfăcătoare”, în funcţie de nivelurile de bacterii fecale detectate. În cazul în care când calitatea apei este clasificată ca fiind „nesatisfăcătoare”, statele membre ale UE trebuie să ia anumite măsuri, cum ar fi interzicerea scăldatului sau formularea recomandării de a nu intra în apă, informarea publicului şi implementarea unor acţiuni corective adecvate.
Datorită acestor norme s-a redus drastic volumul apelor uzate municipale şi industriale netratate sau parţial tratate care ajung în apa pentru scăldat. Prin urmare, se poate înota în multe zone cu apă de suprafaţă situate în oraşe, care în trecut erau foarte poluate.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO