Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, fata, elevă la Şcoala Generală din Dragoslavele, s-a certat cu mama sa, care aflase că această ar fi fost gravidă, femeia spunându-i adolescentei că urmeză să o ducă la un medic ginecolog pentru a stabili dacă temerile sale se confirmă.
Ulterior, adolescenta a mers la lacul de acumulare din Dragoslavele, de unde i-a dat mamei sale un mesaj pe telefonul mbil, în care i-a transmis că îi pare rău, după care s-a aruncat în apă.
„Victima a fost scoasă din apă de către anchetatori şi transportată de către o echipă a Serviciului Medico Legal Argeş la morga din Piteşti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar-şef Dănuţ Dinu.