România familiilor dezmembrate: unul din 4 copii români are sau a avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate

Aproape un sfert dintre copiii români care au acum vârste între 0-17 ani împliniţi au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele unui studiu naţional complex realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România.

Italia (21%), Spania (17%) şi Austria (12%) sunt primele trei destinaţii de migraţie pentru muncă în cazul femeilor; în cazul bărbaţilor, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) şi Marea Britanie (14%).

Aproape o treime dintre copiii care au fost întrebaţi (31%) declară că nu au fost de acord cu plecarea părintelui (părinţilor) la muncă în străinătate. În medie, mama pleacă prima dată la vârsta de 6 ani şi 11 luni a copilului; a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migraţia mamei şi dintre mamele plecate să muncească în străinătate, 58% se întorc în ţară o dată pe an, relevă ancheta.

Experienţa migraţiei este similară în urban şi în rural: 61,5% dintre copiii ai căror părinţi au fost vreodată plecaţi în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecaţi ambii părinţi (aproximativ 173.000 de copii). Prin raportare la volumul de referinţă utilizat în eşantionare, respectiv 3.896.943 de copii, rezultă că aproape un milion de copii, respectiv 954.000 de copii au sau au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi pe parcursul copilăriei, până la data studiului.

Date relevante, care arată dimensiunea fenomenului copiilor rămaşi în ţară, în urma migraţiei economice a părinţilor, arată că 13,8% dintre copii au avut în ultimul an cel puţin unul dintre părinţi plecat la muncă în străinătate. Prin extrapolare la populaţia de copii de referinţă (3.896.943), este estimat un volum de aproximativ 536.000 de copii care în ultimul an (iunie 2021-iunie 2022) au avut cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate.

Ierarhia motivelor care au stat la baza deciziei de a pleca la muncă în străinătate este aproximativ similară în cazul mamelor plecate şi în cazul taţilor plecaţi. Se evidenţiază însă, următoarele aspecte: motivaţia venitului individual scăzut în cazul mamelor (36%) ocupă o pondere mai mare decât în cazul taţilor (32%); motivaţia îmbunătăţirii situaţiei generale a familiei ocupă o pondere semnificativ mai mare pentru taţi (33%) în comparaţie cu mamele (26%). Motivaţia banilor pentru educaţia copiilor ocupă o pondere de două ori mai ridicată în rândul mamelor (11%) decât în rândul taţilor (5%). 87% dintre părinţii plecaţi în străinătate în ultimul an obişnuiau/obişnuiesc să trimită bani aparţinătorilor/copiilor rămaşi în ţară. Frecvenţa discuţiilor copiilor cu părintele plecat tinde să crească odată cu creşterea în vârstă a copilului, până la atingerea pragului de 14 ani pentru copil, după care tendinţa este uşor descendentă. Majoritatea copiilor vorbesc cu părintele plecat zilnic.

De remarcat este faptul că 20% dintre adolescenţii (15-17 ani) care au un părinte plecat la muncă în străinătate (unul din cinci) vorbeşte cu el o dată pe săptămână sau mai rar. Principalul mijloc de comunicare cu părinţii plecaţi sunt platformele video (77%).

În medie, copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate merg semnificativ mai puţin la medic (2,2 ori pe an) decât copiii care nu se află în această situaţie (2,5 ori pe an), deşi nevoile medicale în cele două categorii nu sunt semnificativ diferite.

Pentru puţin peste jumătate dintre copii (57%, aproximativ 305.000 de copii) aparţinătorii declară că şcoala a fost informată cu privire la situaţia copilului cât timp părintele a fost plecat la muncă în străinătate. Probabilitatea de informare este uşor mai ridicată în mediul urban (58) decât în mediul rural (55%). Probabilitatea ca şcoala să fie anunţată scade semnificativ odată cu creşterea în vârstă a copiilor, nivelul de informare în cazul copiilor din ciclul primar fiind cel mai ridicat.

Este de remarcat faptul că, dacă în cazul aparţinătorilor, 83% dintre aceştia declară că în decizia de plecare a părintelui a fost implicat şi copilul, ponderea în care copiii declară că au fost implicaţi este semnificativ mai mică (62%). Chiar dacă într-o pondere mică la nivelul populaţiei de copii, în general, toate comportamentele de risc declarate de către aparţinători caracterizează într-o măsură semnificativ mai mare copiii cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate decât pe ceilalţi copii.

Copiii cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de cinci ori mai mare (560%) de a consuma frecvent alcool, în comparaţie cu ceilalţi copii. Copiii cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate dublă prin comparaţie cu ceilalţi copii de a fuma frecvent. De asemenea, copiii cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de şase ori mai mare de a genera conflicte cu ceilalţi copii (în corelaţie cu problemele de externalizare identificate anterior şi sentimentele negative pe care copilul le resimte). Copiii cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de peste şase ori mai mare de a consuma etnobotanice sau substanţe interzise în comparaţie cu ceilalţi copii. Copiii cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate au o probabilitate de două ori mai mare decât în rândul celorlalţi copii să aibă un comportament agresiv faţă de alţi copii.

Deşi situaţia materială a familiilor cu un membru plecat la muncă în străinătate este percepută a fi mai bună decât în cazul celorlalte familii, încrederea în evoluţiile viitoare la nivel de familie este mai reţinută atât în privinţa performanţelor şcolare ale copiilor cât şi starea de sănătate a familiei şi starea generală a gospodăriei. Astfel, aparţinătorii copiilor cu cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate: au o probabilitate cu 11% mai mică decât ceilalţi respondenţi de a considera că în anul următor performanţele copiilor se vor îmbunătăţi; au o probabilitate cu 8% mai mică de a considera că în anul viitor starea de sănătate a familiei se va îmbunătăţi; au o probabilitate cu 7% mai mică de a considera că starea gospodăriei se va îmbunătăţi în anul următor. Referitor la acest aspect, ipoteza Salvaţi Copiii are în vedere o stare de anxietate generată de nesiguranţa locului de muncă şi de sentimentul vulnerabilităţii ocupaţionale care se reflectă şi asupra sănătăţii şi performanţei şcolare a copilului.