România, în stare de alertă. Restricţiile au fost prelungite pentru 30 de zile, începând de azi. Reguli de Paşte şi 1 mai

  • De marţi, starea de alertă se prelungeşte în toată ţara cu alte 30 de zile.
  • În noaptea de Paşte, circulaţia liberă va fi permisă până la ora 5:00 dimineaţa.
  • Pe litoral, gradul de ocupare în unităţile de cazare este limitat la 70%.
Urmărește
16631 afișări
Imaginea articolului România, în stare de alertă. Restricţiile au fost prelungite pentru 30 de zile, începând de azi. Reguli de Paşte şi 1 mai

România, în stare de alertă. Reguli de Paşte şi 1 mai

De astăzi, starea de alertă se prelungeşte în toată ţara cu alte 30 de zile, până pe 12 mai. La jumătatea lunii mai, România va împlini un an de stare de alertă, la care se adaugă cele două luni iniţiale de stare de urgenţă.

Executivul a adoptat joi Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că este posibil să putem renunţa la masca obligatorie în anumite condiţii excepţionale, chiar de la 1 mai. Propunerea va fi discutată în Comitetul Naţional de Situaţii de Urgenţă (CNSU). 

În perioada 1 mai - 2 mai 2021 (Paştele Ortodox 2021), în intervalul orar 20:00 - 5:00, în toate localităţile va fi permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

De asemenea, în perioada 13 aprilie - 13 mai 2021, comunitatea musulmană din întreaga lume va începe postul specific lunii sfinte Ramazan care semnifică începutul revelării Coranului cel Sfânt Profetului Muhammed de către îngerul Gavriil.  Noaptea de Kadîr este predecesoare ca şi importanţă slujbei de Ramazan Bayram. În acest context, în toate localităţile va fi permisă circulaţia enoriaşilor musulmani în afara locuinţei sau gospodăriei, în perioada 8 mai - 9 mai 2021, în intervalul orar 20:00-5:00, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pe Litoral. Vezi aici localităţile vizate de măsuri.

În zilele de 23 aprilie şi 30 aprilie 2021, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5:00-20:00. În aceste zile, în intervalul orar 20:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

În rest, se păstrează măsurile de până acum:

1. în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

2. în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate
  • cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

DESCARCĂ AICI: Declaraţia pe propria răspundere şi adeverinţa de la angajator. Documentele necesare pentru deplasare după ora 20:00 sau 22:00

Măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localităţile prevăzute la pct. 2 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

De asemenea, în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne instituită obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 - 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Mai mult, tot în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şicompletările ulterioare, se păstrează obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 - 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

Aceste măsuri nu se aplică operatorilor economici, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, respectiv, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

Valabilă rămâne şi excepţia, astfel încât, în intervalul orar 18:00 - 5:00, operatorii economici să poată activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Această măsură nu se aplică în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici