Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 23
Potrivit MS, copilul a venit împreună cu familia, în data de 20 iunie din Canada, fiind acum internat în Institutul „Matei Balş” cu o stare de sănătate bună, autorităţile sanitare demarând investigaţia epidemiologică.
Ministerul Sănătăţii mai precizează că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” a infirmat prezenţa virusului A/H1N1 pentru ultimii doi testaţi dintre membrii familiei din Reşiţa, ceilalţi trei membri ai familiei rămânând, în continuare, internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, sub tratament cu medicamente antivirale.
De asemenea, persoanele care au intrat în contact cu aceste persoane au fost identificate şi se află în supraveghere epidemiologică.
Institutul Cantacuzino a confirmat infectarea cu virusul gripal AH1N1 în cazul a trei dintre cei cinci pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara pentru că prezentau simptomele bolii, cazurile fiind depistate în urma unei alerte primite prin reţeaua europeană.
Ministerul Sănătăţii a informat, joi, într-un comunicat, că cei trei sunt membrii unei familii care a călătorit în acelaşi avion cu un bolnav dintr-o altă ţară europeană.