România, în topul abandonului şcolar între ţările UE
Malta şi Portugalia au ce mai mare rată de abandon şcolar din Uniunea Europeană, urmate de Bulgaria şi de România, informează, duminică, The Malta Independent, citând un raport european în acest snes.

România, în topul abandonului şcolar între ţările UE
Conform sursei citate, 41,7 la sută dintre elevii maltezi şi 39,2 la sută dintre cei portughezi părăsesc şcoala devreme, în timp ce media de 19 la sută dintre elevii români şi 18 la sută dintre cei bulgari situează cele mai noi membre UE pe următoarele două locuri în clasamanetul abandonului şcolar european.
Potrivit aceleiaşi publicaţii, şase milioane de tineri europeni au părăsit prematur sistemul educaţional în anul 2006, în ciuda unei propuneri a Comisiei Europene de a reduce această cifră la două milioane. Educaţia şi studiul pe termen lung au fost identificate drept elemente de bază pentru dezvoltarea UE şi crearea unei strategii de locuri de muncă, incluse în Agenda de la Lisabona.
Numărul europenilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani care participă la activităţi educative şi de training a scăzut şi el în anul 2006.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
La polul opus, performanţe remarcabile în domeniul educativ s-au înregistrat în Polonia (cu o rată de 5,6 la sută a abandonului şcolar), în Republica Cehă (5,5 la sută) şi
în Slovenia (5,2 la sută), potrivit raportului european.
Numărul elevilor care au reuşit să îşi ia diploma în domeniile ştiinţific, matematic şi tehnologic au depăşit numărul stabilit de Comisie, ajungând la 860.000 de absolvenţi pe an. Performanţe în aceste domenii s-au înregistrat în Irlanda, Franţa şi Lituania.
Potrivit Strategiei de la Lisabona, Comisia Europeană şi-a propus, pentru anul 2010, ca 90 la sută dintre elevi să nu mai abandoneze şcoala devreme (între 18 şi 24 de ani), ca cel puţin 85 la sută dintre tineri să termine liceul şi o creştere de 15 la sută a numărului studenţilor care vor absolvi în domeniile ştiinţific, matematic şi tehnologic.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

