România înregistrează cel mai mare număr de decese cauzate de accidente rutiere din UE
- În 2021, România a înregistrat 92 de decese la un milion de persoane din accidente rutiere, cel mai mare număr din Europa, în creştere cu 7% faţă de anul anterior (85 de decese la milion), arată datele Comisiei Europene.
- Media UE este 45 de decese la milion.
Se estimează că 19.900 de persoane au fost ucise pe drumurile din UE anul trecut, conform cifrelor finale privind decesele cauzate de accidente rutiere pentru 2021, publicate luni de Comisie.
Valorile sunt anunţate în condiţiile în care Comisia găzduieşte anual Premiile de excelenţă în domeniul siguranţei rutiere, prin care sunt recompensate proiectele inovatoare în materie de siguranţă rutieră din întreaga Europă.
Cifrele din acest an anunţă o creştere de 6 % faţă de 2020. Creşterea a urmat unei scăderi anuale fără precedent, de 17 % între 2019 şi 2020, puternic influenţată de scăderea nivelurilor de trafic din cauza restricţiilor de deplasare impuse în pandemie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
La nivelul UE, în 2021 s-au înregistrat 45 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori (de la 20 per milion în Suedia şi 22 per milion în Danemarca, până la 81 per milion în Bulgaria şi 92 per milion în România).
Pentru primele şapte luni ale anului 2022, cifrele preliminare indică o creştere medie cu peste 10 % a numărului de decese cauzate de accidente rutiere în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2021. Cu toate acestea, tendinţa actuală este încă sub nivelurile anterioare pandemiei. În cadrul a strategiei sale „Viziunea zero”, Comisia colaborează îndeaproape cu statele membre în sensul unei abordări holistice a unui sistem sigur, care să includă vehicule sigure, infrastructură sigură, utilizarea în condiţii de siguranţă a drumurilor şi o mai bună îngrijire post-coliziune. Se acceptă pe scară largă că această abordare modernă este ce mai bună metodă de abordare a siguranţei rutiere.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO