Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Navale Române, manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud fluvial, Mangalia şi Midia au fost suspendate, marţi dimineaţă, în condiţiile în care vântul suflă în rafale cu forţa 8 pe scara Beaufort, iar valurile ating 1,5 – 2,5 metri la coastă şi până la 4 metri în larg.
Autoritatea Navală a anunţat că monitoritează pemanent situaţia navelor şi că va dispune reluarea traficului maritim imediat ce condiţiile meteorologice vor permite.
Administraţia Naţională de Meteorolgie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod galben de vânt şi ploi, valabilă de marţi dimineaţă, de la ora 6.00, până joi, la ora 12.00.