România, la aproape 6 ani de la Colectiv: 24 de paturi pentru mii de pacienţi cu arsuri
Declaraţia a fost făcută miercuri, de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Monica Althamer, la finalul şedinţei de Guvern în care ministrul Sănătăţii a prezentat un raport privind situaţia îngrijirii pacienţilor cu arsuri.
Potrivit datelor oficiale, anual, la spitalele din România se prezintă aproximativ 10.000 de pacienţi cu arsuri. Dintre aceştia, circa 4.000 rămân internaţi pentru tratament şi recuperare, iar 1.400 – 1.500 au arsuri de gravitate medie sau severă.
Este un număr foarte mare de pacienţi chiar şi pentru ţările care se confruntă cu conflicte armate, susţine reprezentanta Ministerului Sănătăţii.
Specialiştii au stabilit că în România este nevoie de 70 de paturi pentru marii arşi. În prezent, sunt doar 24 de paturi şi autorităţile sunt nevoite să transfere pacienţii în stare gravă la spitale din străinătate. În perioada 2016-2020, 40 de pacienţi au fost transferaţi, iar în 2021 au existat 12 de cazuri.
În România se vor construi trei centre pentru marii arşi printr-un proiect al Băncii Mondiale în valoare de 190 de milioane de euro. Centrele vor fi construite la Bucureşti, Timişoara şi Tg.Mureş până în 2024. Licitaţiile pentru desemnarea constructorilor vor fi stabiliţi la toamnă prin licitaţii, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Monica Althamer.