Ministerul Sănătăţii a transmis, luni, că a primit de la conducerea Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, confirmarea unui nou deces în rândul pacienţilor care primesc asistenţă medicală în cadrul acestei instituţii.
„Pacientul este un bărbat în vârstă de 87 ani, care a fost internat în pavilionul V al unităţii sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecţie cu SARS Cov-2 şi prezenta multiple comorbidităţi”, anunţă MS.
Finalizarea anchetei medico-legale poate stabili cauzele decesului pacientului, adică dacă are legătură de cauzalitate cu incendiul de vineri.