România, lider în Europa de Est în domeniul îngrijirii bolnavilor în fază terminală

România a devenit un lider în Europa de Est în domeniul îngrijirii bolnavilor aflaţi în fază terminală, cu toate că în timpul regimului Ceauşeşcu aceste tipuri de servicii medicale erau inexistente, potrivit unui studiu al The Economist Intelligence Unit (EIU).

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului România, lider în Europa de Est în domeniul îngrijirii bolnavilor în fază terminală

România, lider în Europa de Est în domeniul îngrijirii bolnavilor în fază terminală (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

"În timpul regimului Ceauşescu, serviciile de îngrijire a bolnavilor în fază terminală erau inexistente. Majoritatea deceselor surveneau acasă, după o suferinţă intensă. Din cauza unui sistem extrem debirocratizat, accesul la produsele opioide era extrem de dificil. În aceste condiţii, consumul anual de morfină din România era printre cele mai reduse din Europa de Est", se arată în studiul EIU, care analizează serviciile de îngrijire a bolnavilor în stadiu terminal din mai multe state din întreaga lume.

România a făcut un progres important în domeniul îngrijirii pacienţilor cu boli aflate în fază terminală prin fondarea, în 1992, a centrului Casa Speranţei, de către filantropul britanic Graham
Perolls, notează studiul.

Nevoia de personal pregătit a fost asigurată prin înfiinţarea centrului Princess Diana Hospice Education Centre, în 1997. Instituţia a pregătit peste 4.000 de medici şi asistenţi în domeniul îngrijirii paliative, care alină suferinţa fizică.

România a fost aleasă în anul 2002, din cauza restricţiilor severe referitoare la accesul la opioide, ca ţară pilot într-un program al Universităţii Wisconsin, World Health Organisation şi Open
Society Institute. În 2006, însă, au fost introduse noi legi referitoare la medicamentele care calmează durerea.

"Casa Speranţei a devenit o instituţie model, copiată în alte părţi a Europei de Est", menţionează studiul.

Directorul executiv al Worldwide Palliative Care Alliance, Stephen Connor, apreciază de asemenea că România şi Polonia sunt liderii Europei de Est în privinţa dezvoltării serviciilor de îngrijire paliativă.

În Europa, centrele de îngrijire au tendinţa de a fi finanţate parţial cu fonduri private sau din surse caritabile, menţionează EIU. În Europa de Est, multe donaţii vin din state precum Marea Britanie, care finanţează programe în mai multe ţări, printre care România, Serbia şi Moldova.

Totuşi, unele proiecte din Europa de Est, înclusiv din România, au reuşit să atragă sprijinul guvernelor locale, subliniază EIU.

Studiul EIU conţine un clasament cu 40 de state din întreaga lume, din care 30 sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), Clasamentul are la bază un indice calculat ţinând cont de nivelul îngrijirii de bază pentru bolnavii în fază terminală, disponibilitatea serviciilor, costurile implicate şi calitatea îngrijirii.

Primele poziţii sunt ocupate de Marea Britanie şi Australia (ambele state cu 7,9 puncte), Noua Zeelendă (7,7 puncte) şi Irlanda (6,8 puncte). Pe ultimele locuri se plasează Brazilia (2,2 puncte), Uganda (2,1 puncte) şi India (1,9 puncte). Polonia (6 puncte) ocupă poziţia 15.

România nu a fost inclusă în clasament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici