- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.12.2013, 14:45)
- Catalina Mihai
România participă la EUROSUR - noul sistemul european de supraveghere a frontierelor externe
România se află printre cele 19 ţări care participă la noul sistem european de supraveghere a frontierelor externe (EUROSUR), care a devenit, luni, operaţional, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Urmărește
489 afișări
România participă la EUROSUR - noul sistemul european de supraveghere a frontierelor externe (Imagine: Mediafax Foto)
Obiectivul EUROSUR constă în sprijinirea statelor membre în eforturile lor de a limita numărul de resortisanţi ai ţărilor terţe care intră ilegal pe teritoriul UE, prin "îmbunătăţirea conştientizării situaţiei la frontierele lor externe" şi prin "creşterea capacităţii de reacţie a serviciilor lor de informaţii şi de control la frontiere", se arată în comunicat.
În prima fază, la noul sistem participă 18 ţări din sudul şi estul Uniunii Europene, care au graniţe externe terestre şi maritime: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Spania, la care se adaugă şi Norvegia. Celelalte state cu graniţe externe, Belgia, Germania, Olanda şi Suedia, se vor alătura EUROSUR, de la 1 decembrie 2014.
Cele 19 ţări speră ca noul sistem să ducă la reducerea numărului de imigranţi ilegali care intră în UE fără a fi descoperiţi, a numărului de decese ale imigranţilor ilegali prin salvarea mai multor vieţi pe mare şi la sporirea securităţii interne în întreaga UE, contribuind la prevenirea criminalităţii transfrontaliere.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Structura de bază a sistemului este reprezentată de "centrele naţionale de coordonare", prin intermediul cărora vor coopera şi îşi vor coordona activităţile toate autorităţile naţionale care au responsabilităţi în ceea ce priveşte supravegherea frontierelor, precum poliţia, poliţia de frontieră, paza de coastă sau marina militară.
EUROSUR va contribui la "gestionarea graniţelor terestre şi maritime externe ale UE prin întărirea schimbului de informaţii între statele membre şi cu agenţia FRONTEX, însemnând schimbul de date şi informaţii în timp real, culese de la diferite autorităţi şi prin intermediul a diferite instrumente de supraveghere, cum ar fi sateliţii sau sistemele de raportare de pe nave, prin intermediul unei reţele de comunicare protejate", potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Statele care utilizează EUROSUR vor fi obligate să respecte drepturile omului, inclusiv principiul nereturnării, care interzice trimiterea înapoi a unei persoane către o locaţie unde viaţa sau libertăţile i-ar putea fi ameninţate.
Regulile EUROSUR prevăd, de asemenea, ca utilizatorii să protejeze toate drepturile fundamentale UE, inclusiv protecţia datelor personale. Orice schimb de informaţii privind datele personale între statele membre UE sau cu ţări terţe prin intermediul noului sistem trebuie să aibă loc doar în cazuri extreme şi să respecte legile privind protecţia datelor.
Totodată, statele membre nu trebuie să utilizeze EUROSUR pentru a trimite către ţări terţe informaţii care ar putea fi folosite pentru a identifica o persoană a cărei cerere de protecţie internaţională este în curs de procesare sau a cărei viaţă sau integritate fizică ar putea fi în pericol.
Conform FRONTEX, peste 72.000 de persoane au trecut ilegal graniţele externe ale UE în 2012.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:36
Îngrijorare globală după ce Trump a blocat ajutoarele externe americane pentru ţările sărace
-
astăzi, 07:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: SUA şi UE ar trebui să participe la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump