România, pe o nouă lista neagră. Austria interzice zborurile din şi către ţara noastră, începând de joi

  • Austria va sista de joi cursele aeriene regulate directe din şi către zece state, inclusiv România
  • Măsura este valabilă pentru perioada 15-31 iulie
Urmărește
9215 afișări
Imaginea articolului România, pe o nouă lista neagră. Austria interzice zborurile din şi către ţara noastră, începând de joi

Sursă foto: Publimedia

Austria va sista de joi cursele aeriene regulate directe din şi către zece state, inclusiv România. Măsura este valabilă pentru perioada 15-31 iulie, scrie Novinite.

În rândul celor zece stare se regăsesc, pe lângă România, Bulgaria, Republica Moldova, toate statele din Balcanii de Vest, precum şi Egipt. În total, restricţia este valabilă pentru 18 state. 

În celelalte opt cazuri este vorba de: Rusia, Ucraina, Belarus, Marea Britanie, Iran, China, Portugalia şi Suedia.

Măsura este inclusă într-un decret al ministrului Sănătăţii din Austria. Decizia nu se aplică însă zborurilor cargo sau de repatriere, celor care afectuează transporturi medicale şi celor care deservesc interesele naţionale ale Austriei. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici