- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.06.2018, 11:33)
- Bianca Ciocotisan
România pierde anual peste 1,6 miliarde euro din cauza contrafacerii produselor - studiu
România pierde anual peste 1,6 miliarde de euro din cauza contrafacerii produselor, deficidul mediu din vânzări fiind de 22,5% în 13 sectoare analizate, de trei ori mai mult decât media UE (7,5%), arată un studiu prezentat miercuri de Oficiul Uniunii Europene Pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

România pierde anual peste 1,6 miliarde euro din cauza contrafacerii produselor - studiu
În ultimii cinci ani, EUIPO a monitorizat costul economic al contrafacerii în 13 sectoare cunoscute ca fiind vulnerabile la incălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), raportul estimând că din pricina contrafacerii, în România, se pierd anual 22,5% din vânzările directe. Pierderea totală este echivalentă cu aproximativ 1,64 miliarde de euro (7,3 miliarde de lei) sau 83 de euro (367 de lei) pe cap de locuitor, anual.
Potrivit raportului, primele cinci sectoare cu pierderi de vânzări în România au fost industria farmaceutică, cu 976 de milioane de euro (32,1%), îmbrăcăminte (161 de milioane de euro - 13,6%), piaţa de smartphone-uri (128 de milioane de euro - 19,1%), cosmetice (94 de milioane de euro - 17,7%) şi sectorul băuturilor alcoolice şi a vinurilor (75 de milioane de euro - 20%).
La nivel european, primele cinci sectoare unde s-au înregistrat pierderi în vânzări au fost industria farmaceutică, cu 15,9 miliarde de euro (6,6%), îmbrăcăminte (23,2 miliarde de euro - 8,1%), sectorul producătorilor de smartphone-uri (4,2 miliarde de euro - 8,3%), cosmetice (5,8 miliarde de euro - 8,9%) şi sectorul băuturilor alcoolice şi a vinurilor (2,7 miliarde de euro - 6,9%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Specialiştii Oficiului UE pentru Proprietate Intelectuală mai arată că importurile comunitare de produse contrafăcute şi piratate au fost estimate la aproximativ 85 de miliarde de euro în 2013, reprezentând 5% din totalul importurilor continentului.
„La oră actuală, cifrele indică faptul că pierderile anuale directe din cele 13 sectoare analizate de la nivelul Uniunii Europene se ridică la 60 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 7,5% din vânzările realizate în sectoarele respective, ca rezultat al prezenţei produselor falsificate pe piaţă”, precizează autorii raportului.
Rezultatele studiului arată că pierderile acumulate sunt echivalente cu 116 euro anual pe cap de cetătean al Uniunii Europene.
Un alt aspect surprins de specialişti în urma analizării celor 13 sectoare reflectă pierderea a 434.000 de locuri de muncă, deoarece producătorii legitimi fabrică mai puţine produse decât ar realiza în absenţa contrafacerii şi, în consecinţă, angajează mai puţini lucrători.
„În ultimii 5 ani, rapoartele şi cercetările noastre au oferit, pentru prima dată, o imagine cuprinzătoare a impactului economic pe care îl au contrafacerea şi pirateria asupra economiei Uniunii Europene şi asupra creării de locuri de muncă, precum şi informaţii cu privire la modurile în care sunt încălcate drepturile de proprietate intelectuală”, a precizat directorul executiv al EUIPO, António Campinos.
„Pe parcursul cercetărilor noastre am prezentat şi contribuţia pozitivă pe care o are proprietatea intelectuală la ocuparea forţei de muncă şi la creşterea economică. Am desfăşurat aceste activităti pentru ca factorii de decizie şi cetătenii să nu aibă nicio indoială cu privire la valoarea proprietăţii ntelectuale şi la efectele negative pe care le are nerespectarea acesteia”, a adăugat directorul executiv EUIPO.
Cele 13 sectoare studiate în raportul citat sunt: produse cosmetice şi de îngrijire personală, îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, articole sportive, jucării şi jocuri, bijuterii şi ceasuri, genţi de mână şi de voiaj, muzică inregistrată, băuturi alcoolice şi vin, produse farmaceutice, pesticide, telefoane inteligente, baterii şi anvelope.
Infografic
Raport


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe