Potrivit ministrului Păcuraru, atât sindicatele cât şi patronatele au la dispoziţie zece zile pentru a transmite Guvernului punctul lor de vedere.
"Interesul major al Guvernului este stabilitatea macro-economică. Important e ca tot ce s-a câştigat până acum să se şi păstreze. Noi, Guvernul, constatăm că inflaţia creează probleme şi există un pericol pe buget", a declarat ministrul Păcuraru.
Totodată ministrul a precizat că, din punct de vedere al sectorului public, nu exisă salarii mai mici de 540 de lei. Cu toate acestea, Executivul îşi păstrează rezerva să menţină salariu minim de 500 de lei până la sfârşitul anului.
"Există efecte prin faptul că salariul minim influenţează şi salariul mediu şi alte prestaţii sociale. Din punctul de vedere al realităţii, şi Guvernul ar vrea un salariu mai ridicat, dar responsabilitatea sa este de a păstra stabilitatea macro-economică", a afirmat Păcuraru.
Ministrul Paul Păcuraru a calificat întâlnirea de miercuri ca fiind doar o discuţie tehnică asupra punctelor de vedere pe care le au sindicatele, patronatele, reprezentanţii Guvernului şi ai Comisiei Naţionale de Prognoză.