Românul acuzat de implicare în uciderea fiului preşedintelui Republicii Ciad rămâne în arest
Cioroianu se ascundea în localitatea Sânsimion. El a fost reţinut şi prezentat instanţei, care a confirmat mandatul de arestare internaţional emis pe numele său. În locuinţa lui Marin Cioroianu au fost găsite un pistol cu glonţ, staţii de emisie-recepţie şi un arc cu săgeţi.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip,declara la acea dată că Marin Cioroianu, în vârstă de 40 de ani, care este originar din comuna Goicea, judeţul Dolj, şi are domiciliul în Craiova, a fost soldat în Legiunea Franceză timp de nouă ani.
Potrivit Poliţiei Harghita, Cioroianu a fost prins la sediul fostei fabrici de spirt amidon din localitatea Sânsimion, existând informaţii conform cărora bărbatul ar deţine acţiuni la această societate. Cioroianu se afla în localitatea Sânsimion din luna iulie a acestui an, locuind aici fără forme legale, a mai spus sursa citată.
Brahim Deby, fiul preşedintelui Republicii Ciad Idriss Deby, a fost ucis în 2 iulie 2007, cadavrul fiind găsit în parcarea locuinţei sale din Courbevoie (Franţa). Deşi iniţial preşedintele Republicii Ciad şi-a acuzat rivalii politici de implicare în uciderea fiului său, în vârstă de 27 de ani, ulterior avocaţii săi au afirmat că mobilul agresiunii şi al crimei pare să fi fost furtul.
Presa franceză a scris şi despre posibilitatea ca atacul să fi fost rezultatul unei reglări de conturi între traficanţi de droguri.
Fiul preşedintelui Republicii Ciad a fost atacat de patru bărbaţi, care purtau cagule, în parcarea subterană a blocului în care acesta locuia, aceştia trăgându-i în coapsă o săgeată cu ajutorul unui arc.
Unul dintre agresori, mai corpolent, s-a aruncat spre picioarele victimei pentru a o împiedica să fugă, aşa cum s-a observat în imaginile înregistrate de camerele de luat vederi din parcare, moment în care atacatorului i-a căzut ceasul, din metal alb, marca Tissot.
După ce a fost doborât la pământ, Brahim Deby a fost acoperit cu spuma de la un extinctor, fiind găsit în agonie în casa scării. Decesul a fost constatat de personalul de prim-ajutor, iar la autopsie s-a constatat un sindrom de asfixie compatibil cu inhalarea pulberii care provenea din extinctor.
Anchetatorii francezi au stabilit că agresorii au venit fiecare cu câte un autoturism în parcarea unde a avut loc atacul, în maşina lui Marin Cioroianu fiind descoperită o mănuşă. După efectuarea expertizelor ADN asupra mănuşii şi a ceasului pierdut, s-a stabilit că îi aparţineau aceleiaşi persoane, respectiv lui Cioroianu.
După comiterea omorului asupra lui Brahim Deby, Marin Cioroianu a părasit teritoriul Franţei, întorcându-se în România cu un Porsche furat de la angajatorul său.
Unul dintre avocaţii familiei a confirmat ipoteza unui jaf care a degenerat în asasinat, cu atât mai mult cu cât, potrivit unor martori, Brahim Deby obişnuia să aibă asupra sa sume mari de bani cash. Avocatul Joseph Cohen-Saban a afirmat că Brahim Deby a fost atacat de "patru sau cinci bărbaţi" mascaţi, care l-au agresat atât pe el, cât şi pe femeia care îl însoţea.
Avocatul a spus, în 2007, că agresorii au folosit un pistol Taser, pentru a-şi imobiliza victima, care însă a ripostat, fiind ulterior asfixiată.
În iunie 2006, Brahim Deby fusese condamnat, la Paris, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru port ilegal de armă şi deţinere de stupefiante.
Deşi iniţial fusese numit "consilier tehnic pentru amenajarea teritoriului, urbanism şi habitat" în Ciad şi era considerat drept potenţial succesor al tatălui său la conducerea ţării, Brahim Deby se afla în relaţii tensionate cu acesta, după condamnarea la închisoare.
Instanţa supremă a dezbătut, luni, contestaţia craioveanului Marin Cioroianu faţă de decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, care în 23 decembrie i-a prelungit mandatul de arestare cu 30 de zile.
Biroul Interpol urmează să îl extrădeze pe Marin Cioroianu în Franţa, pentru a fi judecat în legătură cu asasinarea lui Brahim Deby, fiul preşedintelui Republicii Ciad.
Avocatul lui Marin Cioroianu, Adrian Georgescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că după ce a susţinut la ICCJ pledoaria în favoarea clientului său, a fost la Parchetul instanţei supreme pentru a depune un autodenunţ pe care Cioroianu l-a făcut în legătură cu pistolul care a fost găsit asupra lui în momentul reţinerii.
Potrivit avocatului, acest autodenunţ nu va fi cercetat de Parchetul instanţei supreme, ci de Parchetului Tribunalului Harghita, locul unde s-a săvârşit infracţiunea.
Întrebat dacă Cioroianu avea drept de deţinere şi folosire a respectivului pistol, avocatul a arătat că, din informaţiile lui, clientul său avea permis de port armă valabil doar pe teritoriul Franţei.
Potrivit sursei citate, autorităţile române ar trebui să facă o anchetă care să stabilească modul în care Cioroianu a introdus în ţară respectiva armă şi dacă se face vinovat de încălcarea unei legi.
În opinia avocatului, Marin Cioroianu nu ar trebui extrădat în Franţa până la finalizarea acestei anchete.
Avocatul Adrian Georgescu declara, duminică, pentru MEDIAFAX, că Marin Cioroianu nu a fost extrădat în Franţa, deşi există o decizie definitivă în acest sens, pentru că "partea franceză a comunicat Biroului Interpol din România că nu are fonduri pentru biletele de avion necesare agenţilor şi lui Cioroianu", motiv pentru care instanţa română a prelungit mandatul de arest a acuzatului.
"Au zis (autorităţile franceze-n.r.) că nu au bani de avion să vină în România şi că Interpolul nu a ştiut de decizia instanţei supreme. Asta scria în cererea de prelungire. Biroul Interpol din România a anunţat Parchetul Curţii de Apel Târgu Mureş că nu a ştiut absolut nimic de Cioroianu şi că atunci când i-a contactat pe colegii francezi, aceştia au zis că este perioada sărbătorilor, că ei nu au bani de bilete şi că trebuie cerută prelungirea. Asta scrie în cererea din dosarul de prelungire a mandatului de la Curtea de Apel Târgu Mureş", explica Adrian Georgescu.
În 23 decembrie, Curtea de Apel Târgu Mureş a prelungit, la cererea procurorilor, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Marin Cioroianu, cu 30 de zile, respectiv până la data de 21 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea predării autorităţilor franceze.
Această decizie a fost contestată de Marin Cioroianu la instanţa supremă, care luni a respins solicitarea lui de eliberare din arest.
În 17 decembrie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca Marin Cioroianu să fie extrădat autorităţilor franceze, care încearcă să elucideze împrejurările în care fiul preşedintelui Republicii Ciad a fost ucis, în iulie 2007, la Paris, la locul crimei fiind găsit un ceas şi o amprentă care ar aparţine lui Cioroianu.
Totodată, instanţa a dispus ca, în cazul în care acesta va fi condamnat la închisoare, să îşi ispăşească pedeapsa în România.
Decizia instanţei supreme a fost luată în baza articolului 87 alineatul 2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
În 29 noiembrie, Marin Cioroianu a fost prins în judeţul Harghita, informa Ministerul Internelor. La solicitarea autorităţilor franceze, autorităţile române – Parchetul, Poliţia, cu implicarea directă şi cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă – l-au identificat pe Marin Cioroianu.