"Eugen Preda mi-a spus că şi-a dat seamă că era filmat de Bogdan Oprea cu telefonul mobil în timp ce era bătut", a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Ciprian Şoldea.
Acesta a mai spus că, luni, un expert i-a confirmat faptul că înregistrările prezentate duminică sunt făcute cu o cameră de filmat, şi nu cu un telefon mobil, fiind imagini de o calitate mai bună.
De asemenea, Şoldea a spus că ştia de la Eugen Preda că Bogdan Oprea a încercat să-l pună alături de ceilalţi inculpaţi, "ca la poză", însă vedea foarte neclar din cauza gazelor lacrimogene. Despre noile înregistrări, avocatul a mai spus că nu ştia şi că "nu le-am ţinut ca pe un as în mânecă", ci le-a descoperit în presă.
În înregistrarea video despre scandalul de la Plaza Mall obţinută de jurnaliştii de la cotidianul "Gardianul" şi prezentată duminică apar două persoane îmbrăcate în uniforme de poliţist care îl ţin pe Eugen Preda cu mâinile la spate, în genunchi, în timp ce este lovit cu piciorul. Pe film se aude vocea unui bărbat care înjură şi îi reproşează lui Preda diverse lucruri.
Cei doi poliţişti care apar în imaginile făcute publice de cotidianul "Gardianul" şi care îl ţineau pe Eugen Preda, în timp ce un altul, în civil, îl loveşte, au fost identificaţi şi audiaţi la Poliţia Capitalei.