România se pregăteşte pentru 2020 | Revelion, de la malul mării până pe pârtie. Petrecere retro în Capitală şi mega-concerte în mai multe oraşe

Românii petrec Revelionul în stradă în marile oraşe ale României. Pornind din Bucureşti, unde va avea loc o mare petrecere retro în Piaţa Constituţiei, şi până la malul mării unde va fi un show gratuit în Piaţa Ovidiu. Oamenii sunt chemaţi să îşi spună „La mulţi ani!” sub focurile de artificii. Şi miile de turişti din staţiunile de pe Valea Prahovei pot ieşi la 12:00 noaptea să închine un pahar de şampanie chiar pe pârtie.

Urmărește
2333 afișări
Imaginea articolului România se pregăteşte pentru 2020 | Revelion, de la malul mării până pe pârtie. Petrecere retro în Capitală şi mega-concerte în mai multe oraşe

Revelion, de la malul mării până pe pârtie. Show gratuit în Piaţa Ovidiu din Constanţa şi petreceri tematice în localuri / Petreceri retro şi concerte în marile oraşe ale ţării

Programul spectacolelor din Capitală

Bucureştenii care nu pleacă la munte pentru noaptea dintre ani pot petrece Revelionul în aer liber în Piaţa Constituţiei sau în Parcul Titan. Spectacolul organizat de Primăria Capitalei începe de la ora 17:30, iar pe scena din faţa Parlamentului vor urca trupele O-Zone, Haddaway şi Milli Vanilli.

Petrecerea din Piaţa Constituţiei începe la ora 17:30, în seara de Revelion, şi se va încheia la miezul nopţii cu un show de artificii.

În cele peste şase ore de distracţie, 11 trupe şi artişti din România, Republica Moldova, Germania şi Statele Unite vor electriza atmosfera cu concerte live, promite Primăria Capitalei.

Unele dintre cele mai aşteptate momente la „Revelion 2020. Disco Night Fever” este prezenţa, pe scena din Piaţa Constituţiei, a unor trupe care au făcut istorie în muzica dance şi care, anul acesta, s-au reunit după o perioadă îndelungată de absenţă. Printre artiştii petrecerii se numără trupa André, cel mai longeviv trio masculin al scenei dance din România- 3rei Sud Est, faimosul duo internaţional – Milli Vanilli şi una dintre cele mai îndrăgite trupe de la începutul anilor 2000, O-Zone, reunită special pentru această ocazie.

Prima oră de concerte este rezervată concertelor Ovidiu Komornyik & OK BAND şi Cristi Minculescu, Valter & Boro, care aduc un tribut muzicii anilor ’80 din România. Hiturile dance se aud în Piaţa Constituţiei de la ora 18:30, cu prestaţia trupei André, urmată de „regii muzicii dance” din România, artiştii de la 3rei Sud Est. Pe scena din Piaţa Constituţiei vor urca, de la 19:30 până la 21:30, Vunk, Holograf, dar şi cântăreţul Horia Brenciu. În ultima parte a petrecerii „Revelion 2020. Disco Night Fever”, Piaţa Constituţiei va răsuna de hituri internaţionale. Astfel, începând cu ora 21:30, unii dintre cei mai reprezentativi artişti ai muzicii eurodance din anii ’90 cântă la Bucureşti melodii premiate cu Grammy, refrene care au ajuns întopurile Billboard Hot 100 pe mai multe continente şi titluri incluse în discuri de platină şi discuri de aur, anunţă Primăria Capitalei.

Vedetele pop ale anilor ‘90, Milli Vanilli, se întorc după 30 de ani cu hiturile care au făcut senzaţie în muzica dance-pop, ca „Girl You Know It’s True” sau „Blame It On The Rain”. Starul Milli Vanilli, Fabrice Morvan vina la Bucureşti alături de John Davis, una vocile din spatele proiectului de succes, în concertul Milli Vanilli Experience / Face Meets Voice.

Responsabil de unele dintre cele mai mari hituri dance ale anilor ’90, solistul grupului de euro-dance Snap!, rapperul american Turbo B. vine la Revelion 2020 urmat de veteranului clasamentelor muzicale Eurodance, artistul german Haddaway, care va interpreta hit-uri celebre precum „What Is Love”, „I Miss You” sau „Rock My Heart”.

Cu puţin înainte de miezul nopţii, trioul fenomen din Republica Moldova care a isterizat Europa la începutul anilor 2000, O-Zone, se reuneşte special pentru a cânta pe scena „Revelion 2020. Disco Night Fever”. Concertul O-Zone începe la ora 23:15 şi se termină chiar înainte de ora 24:00.

Trecerea dintre ani este celebrată cu un spectacol de artificii în Piaţa Constituţiei, care va încheia petrecerea dintre ani din Piaţa Constituţiei. Intrarea la eveniment este liberă.

Programul STB şi al metroului

Societatea de Transport Bucureşti (STB) şi Metrorex au anunţat programul mijloacelor de transport în comun de Revelion, tramvaiele liniilor 1, 10 şi 41 şi metrourile urmând să circule întreaga noapte dintre ani.

În noaptea de Revelion, STB SA va asigura transportul public pe liniile de tramvai 1, 10 şi 41, menţinând astfel pentru călători un serviciu pe relaţiile cele mai solicitate, pe inelul principal de circulaţie din Bucureşti, precum şi între zona de Vest şi cea de Nord ale Capitalei.

Astfel, tramvaiele liniei 41 vor circula la intervale de 30 de minute, iar cele ale liniilor 1 şi 10, la 40 de minute. De asemenea, publicul călător poate utiliza autobuzele tuturor liniilor de noapte.

În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2020, liniile STB SA vor fi adaptate la programul unei zile de duminică.

Trenurile de metrou vor circula, în noaptea de Revelion, între orele 00:00 – 1:00 la un interval de 10 minute, iar de la ora 1:00 pâna la ora 5:00 la un interval de 20 minute, potrivit Metrorex.

În zilele 30, 31 decembrie 2019 precum şi pe 3, 4 ianuarie 2020, trenurile vor circula pe Magistrala 1 (Republica- Dristor 2) şi Magistrala 3 (Anghel Saligny- Preciziei) la un interval de 7 minute, pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera) la un interval de 4 minute, iar pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2- Parc Bazilescu) la un interval de circa 11 minute.

În 1 şi 2 ianuarie 2020, pe toate magistralele de metrou, trenurile vor circula conform graficelor pentru zilele de week-end şi sărbători legale.

Metrorex a mai anunţat că va introduce trenuri suplimentare în funcţie de fluxul de călători.

Revelion la malul mării

Autorităţile şi patronii localurilor din Constanţa au pregătit pentru Revelion oferte dintre cele mai diversificate: de la petrecerea organizată în Piaţa Ovidiu, unde vor cânta artişti consacraţi şi unde intrarea va fi liberă, până la petreceri retro sau cu muzică grecească.

Artişti consacraţi vor cânta în noaptea dintre ani în Piaţa Ovidiu din Constanţa. Intrarea este gratuită, iar la miezul nopţii organizatorii au pregătit un spectaculos foc de artificii. Petrecerea începe la ora 22.00, iar constănţenii sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, să umple până la refuz centrul vechiului Tomis.

Pentru pregătirile şi buna desfăşurare a evenimentelor care vor avea loc în noaptea de Revelion, primăria a blocat pentru opt zile mai multe străzi din centrul vechi, unde accesul a devenit strict pietonal.

Pentru cei care nu vor să deschidă şampania la miezul nopţii în stradă, hotelurile, restaurantele şi cluburile au pregătit petreceri dintre cele mai diverse.

Acompaniate de banduri live, DJ, dansatori de cabaret, jocuri de lumini, colinde tradiţionale sau focuri de artificii, petrecerile de la malul mării sunt pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele, cu dress cod sau fără.

Muzica grecească se va auzi într-unul dintre restaurantele din centrul vechi al oraşului, unde, pentru 400 de lei, petrecăreţii vor avea parte de un open bar şi un meniu de gală sofisticat, în care îşi găsesc locul platouri de fructe de mare, muşchiuleţul de vită sau cotletele de berbecuţ, alături de un sushi bar.

Şi cafenelele din oraş organizează petreceri de Revelion. Cei care scot din buzunar 370 de lei pot petrece noaptea dintre ani într-una din cele mai cunoscute cafenele din centrul oraşului, unde atmosfera va fi întreţinută de un DJ şi de un invitat special, care va cânta live pe aceleaşi acorduri greceşti.

Pentru nostalgici există petrecerea Old-School, într-un cadru retro şi cu ţinute pe măsură. Muzica Disco a anilor `70, `80 şi `90 va răsuna din boxe. Preţul meniului: 450 de lei pentru adulţi şi 200 de lei pentru copii.

Pentru cei obişnuiţi cu nopţile de clubbing, Glitter Gala îi aşteaptă într-unul dintre cele mai cunoscute cluburi de pe litoral. Aceştia trebuie doar să plătească 380 de lei şi să se înarmeze cu bună dispoziţie.

Nici hotelurle de pe litoral nu au scăpat ocazia de a oferi pentru perioada Revelionului pachete speciale care includ atât nopţi de cazare, cât şi cine festive. Spre exemplu, 3 nopţi la un hotel de 5 stele, unde sunt incluse trei cine festive şi mic dejunurile, costă între 3000 şi 4000 de lei, în funcţie de mărimea camerei în care alegi să fii cazat.

Petreceri retro, concerte şi torţe pe pârtie, de Revelion, în marile oraşe ale ţării

Primăriile marilor oraşe au pregătit pentru localnici şi turişti petreceri în aer liber de Revelion, cu focuri de artificii şi concerte ale unor trupe şi artişti cunoscuţi. În premieră, gălăţenii vor avea trei petreceri de Revelion organizate de Primărie.

La Cluj-Napoca, pentru sfârşitul anului 2019, Primăria a pregătit momente artistice cu interpreţi de muzică etno, dance şi live band, care vor crea o atmosferă memorabilă, oferind un spectacol energizant, pentru toate gusturile. Astfel, la ora 22:00, pe scena din Piaţa Unirii va începe concertul oferit de trupa Datina. La ora 23:00 va continua, pe scena de la kilometrul 0 al oraşului, trupa DJ Project. În Piaţa Avram Iancu, de la ora 00.00 va avea loc un impresionant spectacol de artificii, care va marca trecerea în Noul An. Momentul va fi sărbătorit cu peste 750 de sticle de şampanie.

Seara se va încheia în Piaţa Unirii alături de Arpy & Zip Band, care vor concerta de la ora 00:15.

De asemenea, participanţii la evenimentele de Revelion au ocazia de a se bucura de atracţiile Târgului de Crăciun Cluj-Napoca pentru ultima dată în această ediţie: carusel cu luminiţe, iglu cu urşi polari, un joc de mari dimensiuni, produse de sezon, migdale şi nuci glazurate, cozonaci, ceai sau vin fiert cu scorţişoară, produse tradiţionale, produse lucrate manual şi o gamă largă de produse gastronomice de sezon. Intrarea la patinoarul din Piaţa Unirii este gratuită în data de 31 decembrie.

Premieră la Galaţi. Gălăţenii vor avea trei petreceri de Revelion organizate de Primărie

Gălăţenii vor avea, în premieră, două petreceri stradale de revelion şi două focuri de artificii. Acestea vor fi organizate de Primăria Galaţi, una în locul consacrat de pe platoul din faţa Sălii Sporturilor şi alta într-un cartier de la periferia oraşului. De asemenea, municipalitatea va organiza Revelionul pensionarilor, la Patinoarul acoperit.

Gălăţenii din cartierul Micro 40 vor avea, pentru prima dată, petrecere cu foc de artificii la ei acasă. Primăria a anunţat că va organiza Revelionul în aer liber în acest cartier, astfel încât să ofere o alternativă celor care nu doresc să meargă în locul cunoscut pentru organizarea petrecerilor stradale. Ambele petreceri vor avea dj, anunţă municipalitatea gălăţeană.

„Este o premieră faptul că Primăria municipiului Galaţi organizează, de Revelion, la miezul nopţii, în două locuri din oraş - pe platoul din faţa Sălii Sporturilor şi în cartierul Micro 40, petrecere cu focuri de artificii. Atmosfera va fi întreţinută de DJ, între orele 23.00 şi 1.00. Pentru desfăşurarea evenimentului, în noaptea Reevelionului vor fi restricţii de trafic”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Tot în Galaţi, va fi organizat tradiţionalul Revelion al pensionarilor. Peste o mie de persoane care au cumpărat biletele subvenţionate de Primărie vor petrece între ani în interiorul Patinoarului Dunărea. În preţul biletului sunt incluse masa şi momentele artistice oferite de organizatori.

Autorităţile din Buzău au pregătit, pentru noaptea dintre ani, un spectacol şi un foc de artificii, bugetul alocat fiind de aproximativ 100.000 de euro. Sunt aşteptate aproximativ 5000 de persoane.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că şi în acest an, de Revelion, este organizat un spectacol în Piaţa Daciei, începând cu orele 19.
Vor urca pe scenă, printre alţii, Carla’s Dreams, Alex Calanca&Band, Igor Cuciuc, Elena Sima, Dora Ungureanu sau Gabriela Bolocan.

„Avem artişti şi pentru tineri, dar şi pentru persoane care preferă muzica populară. Avem şi un patinoar în zonă. La miezul nopţii va fi foc de artificii, tradiţional”, a declarat Constantin Toma.

Piteştenii sunt aştepaţi, la cumpăna dintre ani, în Piaţa Primăriei Piteşti. Trupa Bere Gratis va susţine un concert între 23.15 şi 00.30, iar la miezul nopţii va fi organizat un spectaculos foc de artificii care va marca venirea Noului An.

Primăria Timişoara a pregătit un „retro Revelion”

„Retro Revelionul” de la Timişoara va prilejui celor prezenţi întâlnirea cu trupă suedeză Rednex. Trupa a dobândit notorietate datorită piesei ”Cotton Eye Joe”, înregistrând un succes notabil şi prin alte materiale discografice apărute de-a lungul timpului.

Alături de Rednex, cei prezenţi se vor bucura şi de momentele artistice semnate de trupele Akcent şi Phaser, precum şi de recitalul artistei Sandra N.

Trecerea în noul an va fi marcată cu un foc de artificii.

Revelion retro şi în Piaţa Mare din Sibiu şi torţe pe pârtie, la Păltiniş

Sibienii şi turiştii care vor fi în noaptea de Revelion în Sibiu pot petrece în Piaţa Mare, alături de The Motans, Feli, dar şi de artişti consacraţi din anii '70- '80, precum Corina Chiriac, Luminiţa Anghel, Daniel Iordăchioaie şi Adrian Daminescu. Concertul începe la ora 21.30.

La miezul nopţii, intrarea în noul an va fi marcată de un foc de artificii.

Cei care vor petrece noaptea dintre ani pe pârtie, la Păltiniş, vor putea folosi toate instalaţiile de transport pe cablu gratuit. De asemenea, la miezul nopţii, instructorii şcolii de schi şi snowboard de la Păltiniş vor coborî principala pârtie a complexului cu torţe, colorate iar ratrack-urile vor lansa sute de artificii. Petrecerea dintre ani se va desfăşura în apreski şi în jurul butoaielor cu foc, alături de FunkyDrop, DJ-ul ce va anima seara de Revelion la Păltiniş.

Revelionul în stradă la Iaşi: Irina Rimes, Hara, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi un foc de artificii de 10 minute

Şi ieşenii sunt aşteptaţi să petreacă noaptea dintre ani în faţa Palatului Culturii.

„Dorim să aducem câteva nume pe care le-am găsit disponibile, în ultima clipă am fost nevoiţi din nou să modificăm. Am găsit-o disponibilă pe Irina Rimes, trupa Hara, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi trupa No Stress. Este un buget rezonabil, mai redus decât cel de anul trecut, care a fost mai redus decât cel de acum doi ani şi tot aşa. Desigur, la trecerea dintre ani, focul de artificii pe care îl vom executa de lângă Palatul Culturii aşa cum l-am avut şi la sărbătorile oraşului", declara Mihai Chirica, primarul Iaşului.

În faţa Palatului Culturii urmează să fie montată o scenă modulară, dotată cu o instalaţie de lumini şi un sistem video compus din două ecrane laterale.

Focul de artificii va dura minim 10 minute.

Constanţa a pregătit pentru noaptea dintre ani oferte dintre cele mai diversificate: de la petrecerea de Revelion organizată în Piaţa Ovidiu, unde vor cânta artişti consacraţi şi unde intrarea va fi liberă, la petreceri retro, Glitter Gala sau pachete cu nopţi de cazare şi banduri cu muzică live la hotelurile de pe litoral.

În noaptea dintre ani, Ştefan Bănică, Andra şi Voltaj vor cânta în Piaţa Ovidiu din Constanţa. Intrarea este gratuită, iar la miezul nopţii organizatorii au pregătit un spectaculos foc de artificii. Petrecerea începe la ora 22:00. Pentru pregătirile şi buna desfăşurare a evenimentelor care vor avea loc în noaptea de Revelion, municipalitatea a blocat pentru opt zile mai multe străzi din centrul vechi, unde accesul va fi strict pietonal.

La Craiova, mii de oameni sunt aşteptaţi să petreacă, de Revelion, în centrul oraşului. Autorităţile au scos din visterie peste 300.000 de lei pentru un spectacol în aer liber care va dura aproximativ 5 ore. Startul distracţiei va fi dat la ora 20.30, iar printre artiştii care vor urca pe scenă se numără Antonia, Alina Irimia, Mark Stam, DJ Vonotek&Lori. Nu vor lipsi nici focurile de artificii care sunt programate pentru miezul nopţii şi care vor dura aproximativ 15 minute.

La Târgu Jiu, cei care doresc să se căsătorească la Poarta Sărutului de Revelion s-au putut înscrie pînă în 20 decembrie. Începând din acest an, Primăria Târgu-Jiu a anunţat că nu mai este nevoie ca cel puţin una dintre persoane să aibă domiciliul în oraş.

Primăria Arad propune şi în acest an Revelion la kilometrul 0. Startul petrecerii va fi dat la ora 22:00 când pe scena din faţa Palatului Administrativ vor urca arădenii de la Progresiv A. De la 22:45 vom fredona alături de Francesco Napoli, refrene ca “Marina” şi “Balla Balla”. Începând cu ora 23:30, timp de mai bine de o oră, solistul şi actorul american Marty Cintron, pop starul anilor ’90, omul din spatele trupei No Mercy, aduce la Arad hiturile de-acum aproape trei decenii, "Where Do You Go", "My Promise" ori "Please Don’t Go".

Momentul de la miezul nopţii va fi marcat de un spectaculos show de artificii ce va dura cu aproximaţie 10 minute.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici