Morar ar mai putea rămâne la conducerea DNA în lipsa unui candidat în locul său – surse –
Surse oficiale au declarat că până luni încă nu fusese găsită o soluţie pentru funcţia de şef al DNA, astfel că varianta rămasă este cea a delegării şi eventual, ulterior, a reînvestirii lui Daniel Morar pentru încă un mandat de trei ani sau cea a identificării unui magistrat care să preia conducerea acestei direcţii din Ministerul Public.
Delegările pentru funcţiile de procuror şef sunt făcute iniţal pentru 30 de zile, ulterior putând fi prelungite, dar nu mai mult de 90 de zile. Consiliul Superior al Magistraturii este instituţia care decide asupra propunerilor făcute în acest sens de procurorul general al României.
Daniel Marius Morar a fost numit în funcţia de procuror şef al DNA pe o perioadă de trei ani, în data de 11 august 2005, decretul fiind publicat în 15 august 2005. Morar poate fi reînvestit pentru un alt mandat de trei ani.
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, nu a formulat nicio propunere, până luni dimineaţa, către Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistaturii, care trebuie să dea un aviz consultativ în privinţa numirii unui nou şef la DNA sau a menţinerii lui Daniel Morar.