România tinde să readucă în ţară copii cu vârste mici în defavoarea adolescenţilor

Potrivit raportului de cercetare, în perioada 2004 - 2009, numărul minorilor români neînsoţiţi repatriaţi din Italia a variat între 26 şi 37, neexistând o creştere clară, bruscă şi constantă, ca efect al Acordului bilateral încheiat între România şi Italia.

"Pentru numărul redus al minorilor români neînsoţiţi repatriaţi în ultimii ani o explicaţie ar putea fi şi dificultatea autorităţilor în identificarea minorilor. Din datele furnizate de Comitetul pentru Minori Străini, 77% din minorii străini neînsoţiţi semnalaţi în 2008 nu au putut fi identificaţi. Aceasta înseamnă că pentru ei nu s-au putut începe anchetele familiale în ţara de origine, făcând astfel imposibilă repatrierea. La aceste posibile explicaţii se adaugă şi cazurile în care s-a identificat familia în ţara de origine, însă există motive care împiedică repatrierea considerându-se că o eventuală măsură de repatriere ar reprezenta un pericol pentru minor", se arată în raport.

Pe de altă parte, iniţiatorii raportului atrag atenţia că operatorii sociali au semnalat cazuri în care minorul intrat în sistemul de protecţie a ajuns la vârsta majoră înaintea dispunerii măsurii de repatriere.

Potrivit documentului, România ar adopta o politică intensivă de recuperare a minorilor neînsoţiţi, deşi se consideră că ar tinde să readucă în ţară în principal copii cu vârste mici, în defavoarea adolescenţilor.

"Spre exemplu pentru 87 la sută din minorii români neînsoţiţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, identificaţi în ultimii 10 ani în Lazio, nu s-au făcut cereri de repatriere de către autorităţile româneşti, deşi este cunoscută la nivel naţional prevalenţa acestei grupe de vârstă", se arată în raportul de cercetare.

Cererea specifică a autorităţilor româneşti de a repatria copiii mici nu ar fi benefică nici pentru minorii care riscă traume în momentul în care sunt luaţi dintr-o societate în care s-au integrat şi duşi într-o altă societate, în cadrul unor familii sau în centre care nu îndeplinesc întotdeauna condiţiile necesare, nici pentru statul italian "care investeşte resurse considerabile pentru implementarea proiectelor educative, pentru ca apoi să îi repatrieze fără să ştie care este situaţia lor şi dacă reintegrarea în ţara de origine este efectivă".

Costurile zilnice pentru întreţinerea fiecărui minor variază pentru majoritatea centrelor de la 50 la 70 de euro (51% din centre) şi între 30 şi 50 de euro pentru un alt sfert din centre (27%).

Potrivit documentului, motivele care îi determină pe copii să părăsească ţara sunt variate, în cele mai multe cazuri decizia neaparţinându-le.

Potrivit datelor furnizate de organizaţia nonguvernamentală "Generaţia Tânără", între anii 2002 şi 2007, din 262 de minori neînsoţiţi, victime ale traficului, repatriaţi din Italia, 59 au fost duşi în străinătate chiar de către membri ai familiilor lor, 43 de către vecini care pretindeau că doreau să-i ajute să trimită ulterior bani acasă, 102 au fost daţi de către familiile lor unor persoane străine care le ofereau o sursă de câştig iar 58 au fost duşi în străinătate fără acordul părinţilor.

Din datele înregistrate de Comitetul pentru Minori Străini rezultă o diminuare a numărului minorilor străini neînsoţiţi din Italia ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană. Astfel, de la 8.703 de copii în 2002 s-a ajuns la 6.511 la finalul anului 2006.

Numărul copiilor români neînsoţiţi din Italia a început să crească începând cu anul 2003, când numărul s-a dublat şi a continuat să crească continuu. Această dinamică a fost influenţată în special de accesul liber acordat românilor la ţările spaţiului Schengen pentru perioade inferioare a trei luni (la 1 ianuarie 2002) şi aderarea României la Uniunea Europeană (la 1 ianuarie 2007).