Prima pagină » Social » Copil de 2 ani, scos dintr-o maşină în Sălaj, după ce a rămas blocat înăuntru

Copil de 2 ani, scos dintr-o maşină în Sălaj, după ce a rămas blocat înăuntru

Un copil de 2 ani a rămas blocat în maşină, pe o stradă din Zalău, chiar lângă sediul ISU Sălaj. Pompierii au spart geamul ca să-l scoată.
Copil de 2 ani, scos dintr-o maşină în Sălaj, după ce a rămas blocat înăuntru
Vasile Magradean
27 aug. 2019, 13:13, Social

Purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că micuţul a fost consultat de echipajul medical sosit la faţa locului, nefiind nevoie de transportul său la spital.

„Un copil în vârstă de aproximativ 2 ani a fost blocat, accidental, într-un autoturism pe str. Coşca din municipiul Zalău, iar mama acestuia a apelat numărul unic de urgenţă 112. Pompierii au intervenit şi au extras copilul după câteva minute, acesta fiind în regulă. A fost consultat de echipajul medical sosit la faţa locului, nefiind nevoie de trasportul său la spital pentru investigaţii suplimentare”, a spus Jacodi.

Copilul se afla pe bancheta din spate, iar pompierii au spart un geam din faţă pentru a debloca autoturismul şi a-l scoate.

Potrivit lui Jacodi, intervenţia pompierilor a fost rapidă deoarece incidentul a avut loc pe o stradă situată în apropierea sediului ISU Sălaj.