România U21, debut cu înfrângere în faţa Spaniei la Euro U21 2023

Publicat: 21 06. 2023, 23:48
Actualizat: 21 06. 2023, 23:51

Spania U21, cu jucători ce evoluează la echipe importante din fotbalul european, au dominat partida la toate capitolele, având o posesie de aproape 80 la sută şi peste 20 de ocazii de poartă.

Ibericii au irosit nenumărate şanse de a deschide scorul, în prima repriză, pe fondul unei apărări ezitante, dublate de nenumărate pase greşite ale tricolorilor, mulţumiţi să încerce să nu primească gol.

Abel Ruiz a ratat ocazia primei reprize, pe final de repriză, când nu a reuşit să introducă mingea în plasă, din faţa porţii, după pasa ideală a lui Rodri.

Defensiva României a rezistat până în minutul, 55, când Victor Gomez l-a servit ideal pe Baena, şutul acestuia pe jos, la colţul lung, aducând primul gol al spaniolilor în competiţie.

A venit rândul lui Sergio Gomez să-l servească pe Miranda, peste doar 7 minute, pentru golul de 2-0.

Spania a mai avut câteva ocazii, printre care şi o bară, în timp ce singurul şut pe poartă al elevilor lui Emil Săndoi a fost o execuţie cu boltă de la foarte mare distanţă, care nu a pus nici o problemă portarului spaniol.

Autorul primelor celui de al doilea asist, Sergio Gomez, a închis tabela cu o execuţie din lovitură liberă, din poziţie centrală, în al patrulea minut suplimentar de joc, pentru scorul final de 3-0.

România e pe ultimul loc în Grupa B, cu Spania pe primul loc, urmată de Ucraina şi Croaţia.

Tricolorii joacă al doilea meci din grupă, tot pe Stadionul Steaua, sâmbătă, cu Ucraina.