România va acorda zece mii de permise de muncă pentru străini, în 2009

România va acorda, în acest an, aproximativ 10.000 de permise de muncă pentru cetăţeni străini, iar această cifră ar putea să crească dacă nevoile pieţei o vor cere, a declarat, duminică, la Arad, secretarul de stat în Ministerul Muncii Marius Lazăr.

Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului România va acorda zece mii de permise de muncă pentru străini, în 2009

România va acorda zece mii de permise de muncă pentru străini, în 2009

Marius Lazăr a declarat, într-o conferinţă de presă, că au avut loc discuţii între reprezentanţii Ministerului Muncii, partenerii sociali şi patronate, căzându-se de acord asupra acestei cifre.

"În contextul crizei economice, partenerii sociali au insistat ca aceasta să fie cifra maximă sau chiar mai mică de 10.000, pentru a se proteja salariaţii români, în timp ce patronatele au cerut o suplimentare de până la 15.000 de permise de muncă pentru 2009. Am căzut de acord că se vor acorda 10.000, cu posibilitatea suplimentării în cazul în care piaţa o va cere", a spus Lazăr.

Secretarul de stat a afirmat că, în ceea ce priveşte şomajul, estimările sunt că nu va depăşi cinci la sută în acest an.

"Estimăm că în 2009 vom avea cu cel mult 100.000 de şomeri în plus faţă de 2008, adică aproximativ 500.000 de şomeri", a spus Lazăr.

El a adăugat că Guvernul este pregătit să acorde 130.000 de indemnizaţii de şomaj lunar în 2009, faţă de media de 118.000 acordate lunar anul trecut.

Pe de altă parte, Lazăr a declarat că Ministerul Muncii îşi doreşte să îmbunătăţească dialogul social şi că se are în vedere numirea unui secretar de stat special pentru relaţia cu sindicatele.

"În perioada Guvernului Tăriceanu, dialogul social nu a funcţionat aproape deloc la centru sau la nivelul prefecturilor, lucru pe care vrem să-l schimbăm radical", a adăugat Marius Lazăr.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici