"În 2007, Bucureştiul are aceeaşi infrastructură ca înainte de ’89. Atunci existau 180.000 de maşini înregistrate, iar acum, în 2007, numărul lor este de 1.218.000. Pentru funcţionarea corectă, 12 la sută din suprafaţa Bucureştiului trebuie afectată maşinilor", a declarat edilul şef al Capitalei.
Videanu a reluat ideea descongestionării traficului în Capitală, apreciind că bucureştenii ar trebui să folosească mai mult mijloacele de transport în comun. Potrivit lui Videanu, metroul şi tramvaiul trebuie să devină principalele mijloace de deplasare a bucureştenilor.
"Trebuie să existe o politică comună între metrou, care trebuie să devină principalul mijloc de transport şi RATB-ul, ca mijloc suplimentar", a adăugat Videanu.
Primarul general a arătat că pentru îmbunătăţirea transportului în comun, municipalitatea a cumpărat alte 500 de autobuze Mercedes, din care 50 vor fi aduse până la sfârşitul anului, iar restul în 2008.