Directorul Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei, a declarat că în intervalul 18.15 – 18.45 au fost închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, maritim şi fluvial, şi Portul Midia deoarece vântul suflă cu forţa şapte pe Scara Beaufort, iar valurile ating înălţimi de cinci-şase metri în larg.
De asemenea, tot din cauza condiţiilor meterologice nefavorabile a fost restricţionat traficul pe Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Căpitănia Zonală a transmis, sâmbătă, tuturor căpitanilor navelor din porturile maritime, avize de înrăutăţire a vremii, iar aceştia sunt obligaţi să ia toate măsurile pentru a preveni producerea unor accidente.