Potrivit secretarului de stat, reprezentanţii corpului de control de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului au descoperit că asistenţii sociali de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Bistriţa nu au monitorizat situaţia copilului dat în plasament asistentului maternal şi, mai mult decât atât, femeia nu a fost niciodată examinată din punct de vedere psihologic.
De asemenea, secretarul de stat a mai spus că ancheta social în baza căreia asistentului maternal i-au fost daţi spre îngrijire doi copii nu a fost realizată bine, întrucât apartamentul era impropriu pentru creşterea a patru copii, doi ai ei şi doi luaţi în plasament.
Theodora Bertzi a mai spus că şeful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Marin Rus, ca manager al instituţiei, se face vinovat de neglijenţă în serviciu, precizând că a solicitat reprezentanţilor ANPDC să ceară începerea urmăririi penale a acestuia.
Şeful Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, Marin Rus, precum şi angajaţii instituţiei care aveau în responsabilitate supravegherea plasamentului în cazul copilului de patru ani sunt cercetaţi penal pentru neglijenţă în serviciu, a declarat procurorul Angela Sângeorzan.